(FOTO) Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în urmă cu puţin timp la Sărăţel. Patru persoane au rămas blocate între fiarele contorsionate ale unui autoturism în care circulau după ce acesta s-a izbit de un copac de la marginea DN 15 A. Şoferul, un englez de peste 50 de ani, a decedat, iar ceilalţi trei pasageri din maşină, toţi de aceeaşi naţionalitate şi voluntari la o fundaţie, au suferit răni grave.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Marius Rus, a declarat pentru Timp Online că echipajele de prim-ajutor au găsit la faţa locului patru victime încarcerate.
„Echipajele au găsit patru victime încarcerate într-un autoturism care a izbit un copac de pe marginea părţii carosabile. Din păcate, şoferul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicul fiind obligat să-i constate decesul, iar celelalte trei victime au fost extrase pe rând şi predate echipajelor medicale. În autoturism erau trei adulţi şi un minor de 16 ani, pasager. Una dintre victime a fost transportată cu elicopterul SMURD la Tîrgu Mureş, iar celalte două la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa”, a declarat Marius Rus.
Două de descarcerare de la ISU Bistriţa a intervenit la locul accidentului unde au fost chemate şi două echipaje SMURD şi tot atâtea de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Potrivit unor surse Timp Online, voluntarii englezi au venit în România să construiască o casă pentru persoane nevoiaşe într-un sat de lângă Bistriţa, iar miercuri dimineaţa, două autoturisme cu voluntari englezi se îndreptau spre localitatea respectivă. Cea implicată în accident, ar fi depăşit maşina cu ceilalţi voluntari englezi, moment în care şoferul a pierduit controlul volanului şi s-a ajuns la această tragedie.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, maşina se deplasa dinspre Bistriţa spre Sărăţel şi era condusă de un şofer englez. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la tragedie.
ACTUALIZARE Organizaţia The Grassroots Trust din care făceau parte voluntarii a anunţat pe pagina sa de Facebook accidentul. „Rudele au fost informate, iar restul echipei se îndreaptă spre Marea Britanie.
Vă transmitem cele mai sincere condoleanţe tuturor celor afectaţi şi vă mulţumim pentru rugăciuni şi pentru sprijin.Vă rugăm să înţelegeţi că nu vom mai face nicio declaraţie în acest moment şi vom solicita intimitatea celor implicaţi şi a familiilor acestora”.
Of ,doamne ,unde o sa ajungem cu atitea accidente? Intr-un an in Romania se moare cit populatia dintr-o comuna,in accidente,peste 2000,media 6/Zi! Majoritatea tineri! Pacat,mare pacat!