Actualitate

Magazinul Selgros Bistrița, inaugurat oficial: ”O mare provocare”. ”Asia” dispare din zonă (FOTO-VIDEO)

Primul magazin Selgros din Bistrița, situat pe Calea Moldovei nr. 13, și totodată a treia unitate în format compact, după cele din Târgu Mureș și Alba Iulia, marca Selgros Cash & Carry România, a fost inaugurat în prezența oficialităților.

La evenimentul de prezentare a celui de-al 22-lea magazin deschis de unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc au fost prezenți primarul Ovidiu Crețu, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, subprefectul Ciprian Ceclan, șefi de instituții și reprezentanți ai mediului de afaceri.

 

”Este un moment important în Bistrița, deschiderea unui supermagazin, care aduce încă o părticică din Europa la noi acasă. Este adevărat că în apropiere este și Asia, piața din Calea Moldovei, care va trebui să dispară din zona aceasta care se transformă într-un centru comercial și va asigura pentru cetățenii orașului și nu numai o gamă impresionantă de mărfuri pe care mulți le aduceau până acum de la Cluj sau Tg. Mureș. Mulțumesc conducerii Selgros că a ales să facă această investiție în Bistrița, la vremea respectivă am oferit sprijinul necesar pentru autorizația de construire și tot ce a fost necesar pentru formalitățile legale. Știm că este concurența peste drum, dar concurența este benefică și determină progres. Sunt un client Selgros la Cluj, sper să găsesc și aici peștele proaspăt sau carnea de vită, pantofii Dr. Jurgens pe care îi și port, vinuri de bună calitate precum și alte lucruri interesante și la prețuri foarte bune. Îmi doresc să aveți succes, succesul dvs. înseamnă și un pic mai bine pentru cetățeni”, a afirmat primarul Ovidiu Crețu.

”Este un moment de sărbătoare inaugurarea acestui magazin. Mă bucur că managementul Selgros a ales ca al treilea magazin de acest tip să fie deschis la Bistrița. Sunt convins că prezența Selgros aici va aduce un plus pentru toți locuitorii județului, pentru toți agenții economici care au relații cu acest tip de magazine. Concurența este binevenită de fiecare dată, sunt convins că se vor vedea schimbări odată cu deschiderea Selgros la Bistrița, va fi un plus privind calitatea serviciilor oferite cetățenilor. Sunt convins că o să aveți și succes, e foarte greu de găsit vreo parcare care să nu fie plină în permanență. Un segment important al oamenilor de afaceri sunt bucuroși cu siguranță că nu mai au de mers la Tg. Mureș sau Cluj, că Selgros a venit acasă. Sunt convins că ne-au ales în urma analizelor de piață făcute și care au arătat că aici există un potențial serios”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.

”După 16 de expansiune în România, Selgros vine la Bistrița, un pas normal și natural. Avem prin magazinele din Tg. Mureș și Cluj o strânsă legătură cu Bistrița. Acum 15 ani, 25% din vânzările pe care le realizam la Tg. Mureș veneau de la clienți din Bistrița. Suntem acasă la Rebreanu și Coșbuc, dar dacă Bistrița nu ar fi existat nu ar fi avut de unde să se inspire nici Bram Stoker, iar povestea lui despre vampiri nu ar fi făcut înconjurul mapamondului. Am reinventat conceptul de club al profesioniștilor și pasionaților de bunătățuri. Magazinul vine cu mai multe noutăți, cu mici piețe de fructe, legume, carne și o brutărie modernă. Suprafața de vânzare este un pic mai mică decât formatul nostru clasic, sortimentul de mărfuri alimentare este aproximativ același, iar domeniul articolelor nealimentare este mai compact, o sinteză a gamei noastre din magazinele clasice. Deschidem magazin la Bistrița pentru că am intuit potențialul orașului, această deschidere a fost o mare provocare”, a declarat Alexandru Vlad, CEO Selgros Cash & Carry România.

”Ne vom concentra în viitorul apropiat pe contracte de distribuție către clienții din zonele turistice din jur, unele cu potențial, și vom sprijini inițiativele locale din zone precum Colibița, Băile Figa, Beclean sau chiar Borșa”, a precizat directorul magazinului Selgros Bistrița, Adrian Matefi.

 

”Instituția Prefectului din județul Bistrița-Năsăud este alături de tot ce înseamnă nou în județul nostru fără a fi adepții abandonării lucrurilor deja existente. Credem că e loc pentru toți. Ne punem speranța că magazinul Selgros, parte dintr-un cunoscut retailer european, va fi nu doar un spațiu comercial din Bistrița, ci un loc în care multe dintre nevoile noastre își vor găsi rezolvarea. De asemenea, credem că întărirea concurenței pe piața bistrițeană va aduce multe avantaje de preț și de bună servire nouă, tuturor. Încheiem cu un gând bun adresat selgrosiștilor: începând cu harnicii bistrițeni care vor lucra aici și de care, ne punem speranța că veti avea grijă, boardului firmei, clienților şi furnizorilor dumneavoastră. Succes!”, a fost mesajul Prefecturii.

Clienții sunt așteptați în magazin, începând de vineri 15 septembrie, ora 7.00, cu o amplă sortimentație de mărfuri alimentare, specifică Selgros, precum și cu o selecție reprezentativă a gamei de produse nealimentare.

CLICK PENTRU CATALOGUL SELGROS DIN PERIOADA 15-28 SEPTEMBRIE

Magazinul are o suprafață de vânzare de 4.000 mp (față de cei 10.000 mp ai unităților standard Selgros), și respectă accentul pus de Selgros pe competența sa majoră în produse alimentare și gastronomie. Structura acestuia integrează conceptul de piață definită de calitate și prospețime, adoptat de către companie începând cu 2014, cu legume și fructe, pește și fructe de mare, carne și produse de brutărie. De asemenea, magazinul găzduiește și o vitrină asistată cu brânzeturi și delicatese, semipreparate din carne și specialități. În plus, unitatea asigură un spațiu reprezentativ, dedicat articolelor nealimentare, printre care: articole pentru copii (de la jucării și accesorii până la îmbrăcăminte și produse specifice), articole de sezon, electronice și electrocasnice precum și o variată gamă de articole de menaj, a anunțat compania.

AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA INAUGURARE.

25 comentarii

    • In orice tara autoritatile locale sunt invitate pentru a se organiza o deschidere OFICIALA uleterior se dechide PUBLICULUI LARG…imi pare rau ca uni cetateni se considere pwlimea, eu nu am participat la aceasta deschidere oficiala dar daca maine ma duc acolo nu ma consider pwlimee, sunt un cetatea normal !!!

  • Da pe Draknea nu l-ati adus la deschidere? Ce păcat. I s-a simtit lipsa.
    Ce lampa lui Aladin are politica cu deschiderea unui magazin privat?
    Nici Ceaușescu nu mergea la toate tăierile de panglici.
    Astia-s peste tot. Jenant.

  • Clasica combinatie,poapele si politrucii ,daunatoare precum produsele modificate genetic,pline de E-uri si chimicale,vindute si in acest magazin.M-am saturat,prefer sa vad oameni simpli si curati la suflet si produse romanesti,chir cu un viermisor mult mai digerabil decat popii,politrucii si chimicalele.
    PAREREA MEA!

  • cata prostie in zona…bă da voi să vă bucurati ca avem si noi ceva bun in orasul asta comentati fix dea…plea…genul de oameni care intotdeauna stau contra vantului…pe langa faptul ca un magazin de genul creaza locuri de munca orasul se dezvoltă si asta inseamna alti investitori, da no voi bat-man bat-man…

    • Care investitori? Cei care ar vinde orice doar sa scoata bani romanilor din buzunare? O crestere economica bazata pe consum , nu pe productie , este egala cu 0!!! Si investitori care nu vb limba romana, sunt acei investitori care vor doar sa scoata banii din tara… Dintr-o tara care isi baza cresterea economica pe productie si export am ajuns o tara care se bazeaza pe investitorii straini care isi vand marfa la noi sau vand ce se mai produce pe la noi…..ca noi nu avem aceasta potenta 🙂

    • Chisăliță, tu una citeşti şi alta înțelegi…Într-adevăr ai făcut o…chisăliță. În comentariile anterioare nimeni nu făcea vreo referire la magazinul în cauză, doar la cei prezenți pe-acolo…Acum ai înțeles?…

    • ”Cisalita”- dati dovada de unele lipsuri. Nu a comentat nimeni ca acest magazin nu e benefic pt Bistrita. Lumea isi exprima parerea ca nu era nevoie de primar, presedinte cj si/sau preoti pentru aceasta inaugurare. Niciunul nu are nici un merit pentru deschiderea acestui magazin. Dar…pana la urma e o societate privata care a considerat ca prezenta oamenilor din politica si a unui preot ar fi benefica pt ei. Pana la urma este si asta o viziune de marketing. Cu stima.

  • Crestere ec pe consum ??? Si asta in rate ?? O combinatie ,,mortala economic,, pe asta se bazeaza europenii cind fac planuri ptr Romania. O sa vedeti la iarna ce bine si cald va fi. O zi buna

  • poate că ați lansat voi invitatiile autorităților si nu puteați dormii de grija lor..da multi ofticăi mai sunteți , de aia rămâneti niște „retarzi” că dați cu comentarile total pe lângă subiect si alții își fac treaba! Spor la tigăi si reduceri, că acolo vă găsesc….da sunteti toti buni de comentat!

  • Eu unul ma bucur ca voi putea cumpara in sfarsit mici de Selgros proaspeti si la un pret normal. Mai au si vreo 3 feluri de carnaciori foarte buni.In rest , marfa ce o gasesti cam peste tot.

  • ….peste 80% din produsele nealimentare din aceste magazine sunt „China”….pahare, tigai, cleme de rufe si altele…..deci „China” ramane pe pozitie:))

  • Timpul ne va da raspunsul daca va fi sau nu profitabil acest magazin.
    Locuri de munca create sa fie mai mult de 100?
    Cu desfiintare „pietei” pierdem cam tot atatea deci …
    In ceea ce priveste prezenta oficialitatilor locale la deschidere , va reamintesc ca a fost cam acceasi „formatie” si la deschiderea partiei de schi si a podului berariei.
    Atentie Selgros sa nu fie cu ghinion.

  • INTREBARE : Ce rol are PSD-ul …. pentru infiintarea magazinului PRIVAT – Selgros ? ; Terenul pe care s-a construit magazinul a fost privat … deci nu a apartinut Primariei Bistrita sau CPJ-BN …!
    Atunci, ce cauta la inaugurare … baronii locali ???; sunt blide de lins la Selgros ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.