În agricultură şi silvicultură au lucrat anul acesta cei mai mulţi zilieri. Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, cele două domenii au folosit din plin forţa de muncă sezonieră, dar au fost angajaţi oameni şi la baze sportive sau în domeniul artistic.
Inspectorul şef al ITM Bistriţa-Năsăud, Otilia Berbecar, a explicat că instituţia pe care o conduce a înregistrat anul acesta 50562 poziţii în registrul de zilieri, domeniile în care au lucrat cei mai mulţi fiind agricultură – 10745, silvicultură – 9320, peisagistică- 259, activităţi ale bazelor sportive – 112, activităţi de interpretare artistică – 38, respectiv pescuitul şi acvacultura- 28.
Otilia Berbecar a explicat că este vorba de poziţii înregistrate în sistem, nu de persoane, o persoană având dreptul să lucreze ca zilier cel mult timp de 90 de zile pe an.
În domeniul artistic, au fost angajaţi ca zilieri cei care, spre exemplu, au instalat scene. „Nu se numesc artişti, dar activitatea pe care o desfăşoară este din domeniul artistic. Nu sunt dansatori sau cântăreţi. Se mai pot angaja zilieri şi la baruri unde nu se servesc băuturi alcoolice”, a mai spus Berbecar.
Printre cei care au angajat zilieri s-au numărat şi proprietarii de vii de la Lechinţa care au cules strugurii cu ajutorul lor sau firma Pombis care a strâns fructele tot cu zilieri.
munca dura slab platita fara acte la negru
de ce nu se merge in controale si la zilieri sa se dea amenzi
In Romania majoritatea se plang de munca dar in strainatate muncesc si pe 30€ pe zi ,fara acte !Cei care nu vreti sa munciti,puteti sa va deschideti propria afacere si nu mai trebuie sa lucrati pentru nimeni.Bani multi,munca ioc (daca se poate la birou) si multa gargara.
30 euro in sudu italiei poate
Toata vara am cautat un om sa ma ajute la munca pe 100 de lei,tigari,bautura si mancare si crede.ma ca nu am gasit.Toti se gandesc doar la manevre si bani pomana….
foarte bine ofera mai mult 200 lei si poate gasesti
cerere si oferta
daca si restu am face la fel am avem salari decente
C red ca ar fi normal sa se faca reguli clare si pentru acest gen de munca.Sa fie institutii la care sa te poti adresa pt a angaja un om la munca.SA TI SE GARANTEZE CA ESTE UN OM RESPONSABIL.PLATA SA SE FACA LEGAL.SIGUR,LDUPA REGULILE CONCURENTEI ECONOMICE.Sa nu fie lasati oamenii,proprietari,barbati sau femei,la cheremul profitorilor de castig la negru.Pt ca ne dam seama la ce se pot expune oamenii care introduc in casa,ograda,proprietatea lor tot felul de insi dubiosi,fara sa aiba protectia oranelor platite sa apere libertatea si proprietatea fiecarui dintre noi!Cred ca acest lucru ar trebui sa stea cu prioritate in atentia Dlui Primar si a Consiliului Local.
Dar daca eu las totul balta si nu mai am nevoie de lucrator de unde aia masi mai ia bani,tigari si bautura in ziua aia pentru ca poate si alti ca mine se lasa pagubasi….Vrem salarii ca in Europa si munca ca in Romania….Nu se poate frate….Rar romanas cu 2 joburi si sa mearga cu bicicleta la munca…