După „Povila de Bârgău” şi „Pita cu crumpiri”, respectiv cele zece reţete de lactate recunoscute drept produse tradiţionale din Bistriţa-Năsăud, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au mai fost trimise încă 25 de reţete, de data aceasta de dulceţuri şi siropuri făcute pe Valea Bârgăului, a anunţat şeful Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Bistriţa-Năsăud, Nuţu Tabără, într-o conferinţă de presă.
„Povila de Bârgău” şi „Pita cu crumpiri” sunt produse ale Asociaţiei Pro Familia, iar cele zece reţete româneşti atestate în anii anteriori sunt în domeniul lactatelor.
„De curând am trimis la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru atestare alte 25 de produse tradiţionale, propuneri tot de la Asociaţia Pro Familia pentru dulceţuri şi siropuri. M-aş bucura dacă toate aceste produse vor fi atestate. Dacă nu, măcar o parte din ele, ceea ce ar stimula şi mai mult producătorii din judeţul Bistriţa-Năsăud”, a spus Nuţu Tabără.
Conform ghidului de bune practici în atestare emis de MADR în anul 2014, produsul tradiţional este un produs alimentar fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziția lui aditivi alimentari şi prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare, inclusiv un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse asemănătoare.
Producătorii care vor să obţină eticheta de produs tradiţional trebuie să depună o cerere la Direcţia Agricolă, să aştepte ca inspectorii să verifice întreg procesul de producţie, apoi să trimită toată documentaţia la Ministerul Agriculturii. În ţară, cele mai multe produse astestate tradiţional sunt la Braşov – 163.
Reamintim că „Povila de Bârgău” este magiunul de prune produs pe Valea Bârgăului cu un termen de valabilitate de minimum doi ani, fără ca în prepararea acestuia să se folosească zahăr sau conservanți. Este produsă exclusiv din prune bistrițene — unul dintre soiurile cele mai apreciate, datorită miezului cărnos, aromat și dulce. Prunele coapte, odată culese, se spală bine, se scot sâmburii, iar apoi se așază în cazane de alamă și se pun la fiert. Simplu, fără să fie mărunțite, fără să se adauge îndulcitori. După ce se atinge consistența dorită, magiunul de prune este turnat fie în oale de lut, fie în borcane și este unul dintre produsele pe care gospodinele îl păstrează în cămară, fără să se altereze, mult timp. Nu curge, poate fi servit la micul dejun sau folosit în compoziția unor prăjituri.
„Povila de Bârgău” a fost atestată ca produs tradițional în luna august a anului 2013, fiind fabricată de către Asociația AFI ProFamilia din Bistrița, la întreprinderea socială deschisă în baza unui proiect cu fonduri europene, în comuna Bistrița Bârgăului. Magiunul cu prune de pe Valea Bârgăului a fost promovat, apoi, la târgurile de produse tradiționale la care asociația bistrițeană s-a prezentat.
Deocamdată, cantitatea de magiun produsă este una limitată.
Adaugă comentariu