Bistriţa a îmbrăcat haine de primăvară într-o zi mohorâtă
Municipalitatea a venit în întâmpinarea anotimpului iubirii şi i-a invitat vineri pe bistriţeni în zona pietonală Liviu Rebreanu, de unde oamenii au putut cumpăra atenţii mai mici sau mai mari pe care să le ofere apoi celor dragi de Dragobete, dar şi să ia, din timp, mărţişoare pentru ziua de 1 Martie.
Mai mulţi artizani populari şi elevi din şcolile Bistriţei au expus pe tarabe mărţişoare tradiţionale sau nonconformiste, obiecte de artizanat, podoabe, decoraţiuni, împletituri şi alte produse de artă populară, toate reprezentând potenţiale cadouri.
Chiar dacă n-a fost mare înghesuială, Târgul n-a fost lipsit de vizitatori, care au vrut să întâmpine conform obiceiului primăvara după o iarnă grea, cum n-a mai fost de mult.
Mărţişoru-i cu noroc!
Tradiţia spune că mărţişoarele, obiecte simbolice cu şnur alb şi roşu, aduc sănătate şi noroc tot anul. Fie că este purtat la mână, la gât ori pe reverul hainei, acest mesager al primăverii rămâne un dar apreciat de reprezentantele sexului frumos. În Bistriţa-Năsăud, şi fetele oferă mărţişoare băieţilor.
De la târg nu au lipsit nici mărţişoare gastronomice precum kurtos kalacs, turtă dulce şi alte dulciuri.
Vezi pe pagina noastră de facebook o galerie foto de la Târgul de Mărţişor!
Adaugă comentariu