La Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a avut loc repartizarea locurilor speciale destinate copiilor romi în licee și școli profesionale, disponibile fiind 152 respectiv 62.
Față de 2017, când 19 absolvenți ai clasei a VIII-au ales să meargă mai departe, anul acesta 34 de copii romi și-au depus dosarele pentru un loc la liceu sau școală profesională.
”Am derulat o campanie susținută ”SOS-Copiii Romi” în parteneriat cu ISJ: am mers în școlile din județ, am discutat cu părinți și copii, am organizat o întâlnire între părinți, elevi și inspectorul pentru minorităţi din cadrul ISJ, Balazs Denes. Campania noastră a dat roade, iar rezultatele se văd”, a spus președintele Partidei Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud, consilierul județean Emil Neia Lăcătuș.
Înainte ca elevii prezenți la ședința publică de repartizare să opteze pentru o unitate de învățământ, Emil Neia Lăcătuș le-a transmis: ”Este un număr mai mare față de anul trecut de elevi care au dorit să se înscrie pe locurile destinate copiilor romi. Sper că v-ați gândit bine pentru ce școală să optați, în funcție de puterile voastre, pentru a nu ajunge în situația de a renunța pe parcurs. Avem cazuri de elevi care s-au înscris la liceu, au văzut că e greu și au renunțat după un semestru. Sper ca peste patru ani să ne întâlnim cu toți cei care optați pentru liceu și să primiți acea recomandare pentru locuri în învățământul superior. Avem locuri la nivel național la UBB, la Academia de Poliție, la școlile de subofițeri. Ne mândrim cu faptul că anul acesta zece tineri care au luat Bacalaureatul s-au înscris la Poliție. Vă rog să nu abandonați, să mergeți mai departe. Îi rog pe părinți să investească în copiii lor, educația este calea spre succes. Ai carte, ai parte”.
Inspectorul general adjunct Deak Zoltan le-a spus: ”Este o șansă pentru voi că puteți opta pentru locuri speciale și scăpați de repartizarea computerizată, gândiți-vă foarte bine înainte de a face alegerea. Să fie o alegere logică, în funcție de ceea ce puteți fiecare, astfel încât să nu dați cu piciorul acestei șanse. Felicitări că v-ați asumat acest pas”.
Primii doi elevi de etnie romă în ordinea descrescătoare a mediilor, absolvenți ai școlilor din Șieu Măgheruș respectiv Viile Tecii, au optat pentru Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița. Francisco Bancu, care a avut 7,81 medie de admitere, a vrut la Matematică-Informatică, iar Marian Varga, cu 7,44, la Economie.
asi moo c a buletrica !