Cultură

Primarul Ovidiu Creţu către bistriţeni: Susţineţi ”Floris” în semifinala ”Românii au talent”!

Edilul Bistriţei îi invită pe cetăţeni să voteze vineri 20 aprilie, de la ora 20.30, clubul de dans sportiv ”Floris”, care va lupta să intre în finala concursului ”Românii au talent” de la Pro TV.

Dintre cei 12 concurenţi prezenţi în a treia semifinală, printre care şi ”Floris” (echipă formată din 16 tineri cu vârste între 16 şi 24 de ani şi pregătită de Florica Buduşan), doar trei vor ajunge în marea finală de pe 11 mai.

”Floris” e trupa care dă o nouă definiţie dansului sportiv, e caracterizarea făcută de organizatori în prezentarea semifinalei.

Cei care vor decide cine părăseşte şi cine rămâne în concurs sunt atât publicul cât şi juriul. În urma voturilor telespectatorilor, se va face un top 4 al primilor clasaţi.

Doi dintre ei vor merge direct în etapa următoare, iar juriul va alege încă un finalist dintre cei clasaţi pe locurile 3 şi 4.

”Domnul primar Ovidiu Creţu invită cetăţenii municipiului Bistriţa să susţină Clubul Floris în această competiţie”, este mesajul municipalităţii.

În cea de-a treia ediţie a show-ului de la Pro TV intră în scena „mentalistul” Cristian Gog, cel care a reuşit să se joace cu minţile celor trei juraţi, dar şi ale publicului în preselecţiile de la Cluj. Numărul său, în care a îndoit inclusiv linguri cu puterea gândului, a reuşit să uimească pe toată lumea, iar acum întrebarea este ce va face mai departe.

Tot vineri, urcă pe scena de la „Românii au talent” şi Trio Zamfirescu, cei trei fraţi care fac minuni cu chitarele lor. Lista de talente continuă cu Bar Session, cei doi barmani care aruncă cu sticlele în aer în sincron, Raoul Alexandra, băiatul care cântă atât de repede încât şi Andra şi-a exprimat dorinţa de a lua lecţii de la el, Bogdan Balmuş, puştiul care face cu bicicleta lucruri la care nici măcar nu-ţi trec prin minte, Minestrone Band, cei care au transformat legumele în instrumente muzicale, trupa Roqfellaz, băieţii care sunt gata să impresioneze încă o dată cu mişcările lor de dans, Silviu Pasca & Friends, trupa care a făcut show pe scena din Timişoara, Tomer Weissbuch, puştiul pe care întreaga ţară l-a asociat imediat cu Justin Bieber, Tatiana Fecioru, cea care a impresionat cu dansul păpuşilor sale, WUSHU, grupul pentru care artele marţiale nu mai au niciun secret.

În marea finală, 15 concurenţi se vor lupta pentru premiul de 120.000 de euro şi titlul de cel mai talentat român al ţării.

Foto: Facebook Floris

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.