Sfârșitul de săptămână în care s-a sărbătorit Dragobetele i-a lăsat pe mai mulți șoferi din județ fără permis, decizia polițiștilor de a le retrage dreptul de a conduce venind la pachet cu amenzi usturătoare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în perioada 22-24 februarie a.c., au fost constatate și aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, majoritatea conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 160 000 lei.
Potrivit sursei citatem, față de 37 de conducători auto a fost luată măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare pentru diferite nereguli.
Printre cei care au fost opriți de polițiști s-a numărat un tânăr de 21 ani din Rebrișoara și altul de 20 de ani din Rodna care au urcat la volan, deși nu aveau permis valabil, dar și doi șoferi din Prundu Bârgăului de 19 și 27 de ani care conduceau și ei beți, la fel ca și un bărbat din Mititei. Toți au dosare penale în urma isprăvilor.
Tinerii sunt de vină că nu le-am făcut parcuri de distractii să se descarce acolo si vitezomanii sunt de vina ca un drum de cluj a ajuns patru ore credeti ca limitarile exagerate in loc sa creem posibilitate de a circula mai fluid ajuta ,lungind perimetrul satelor creste mai mult timpul unei calatorii nu toti sunt infractori dar îi fortam sa devină.
ps dupa 36 de ani de condus am ramas pentru prima data fara permis pentru ca n-am observat ca Sieu Sfântu a crescut catre Podirei.Nu sunt infractor a-m gresit platesc, nu trebuia sa ma ameninte in comunicat cu pedeapsa penala ca sa ma conformez,si nici tinerii care gresesc nu sunt infractori dupa parerea mea ci doar niste frustrati din lipsa de viziune a celor care ar putea schimba ceva.Personal cred ca alesii ar trebui sa-i copieze pe cei care au reusit sa rezolve mai bine aceste probleme în loc sa aducă fiecare contributia sa jalnică si crearea de situatii mai rele.
mariusparcalab@gmail.com
Bistrița budacu de Jos Strada buduș nu 185