Social

Cel mai tânăr concurent din Campionatul Național de Rally 2 este din Beclean

Aurelian Măluțan, elev al Colegiului Național ”Petru Rareș” din Beclean, este cel mai tânăr concurent din Campionatul Național de Rally 2. A debutat anul trecut la numai 16 ani și a terminat pe locul doi la clasa A3. În 30 martie, va împlini 17 ani și are planuri mari pentru 2019.

”De mic am fost pasionat de mașini. Pe la vreo opt ani am văzut o cursă de mașini și mi-am zis că băieții respectivi sunt foarte șmecheri, așa că vreau și eu. Am reușit să iau startul la 16 ani și mi-am îndeplinit visul. Vreau să continui să fiu pilot la un nivel cât mai avansat pot să fac acest lucru. Am concurat anul trecut pe un Ford Fiesta în cadrul Clubului Danny Ungur Racing și am terminat pe locul II la calasa A3. Anul acesta voi continua tot pe Ford Fiesta. Îmi doresc să fac un sezon complet în care să îmi îmbunătățesc pilotajul. Vor fi opt etape, în opt orașe diferite ale țării, patru etape de macadam și patru de asfalt și aștept să văd cum va fi. După un an de competiție, pot să spun că e ok în România. Sunt țări în care nu poți lua startul de la 16 ani. Acesta este un avantaj la noi în țară. Te ajută lucrul acesta va junior să evoluezi”, a declarat Aurelian Măluțan.

Tânărul avertizează însă că sportul acesta nu este pentru oricine: ”Este un sport costisitor. Ai nevoie de mașină, cauciucuri, asistență, totul costă. Ca debutant ai nevoie în jur de 20.000 de euro după care tot cresc costurile. Pe mine m-a susținut familia în primul an, iar acum am găsit parteneri care mă susțin. O să facem o lansare până la prima cursă din 4 mai din Argeș”.

Într-un interviu acordat Rallymax.ro, Aurelian a spus că, pe la 14 ani a vrut să devin pilot mai repede, deoarece avea ”puțină ură” când vedea copii de vârsta lui că se dau în Formula 3 și alte divizii mai mici ale altor campionate, iar așa a ajuns, cu ajutorul clubului Danny Ungur Racing să debuteze la 16 ani în Campionatul Național de Raliuri 2.

”2018 a a fost unul excelent pentru mine, deoarece a venit cu o mulțime de lucruri bune, am cunoscut oameni interesanți de la care am învățat foarte multe lucruri. Mă bucur că am reușit să mă atașez și împrietenesc cu acești oameni. Pentru a ajunge unde îmi doresc mai am multe de învățat din toate punctele de vedere, dar nu grăbesc acest lucru, făcând referire la unul dintre sfaturile pe care le-am primit în acest an, adică să nu sar pașii și să mă folosesc de fiecare KM de probă specială. (…) E foarte greu de ales care a fost cursa mea preferata, pentru că fiecare cursă a adus ceva nou și unic, de aceea de la fiecare etapă pot să iau ceva preferat: La Brașov a fost debutul, Clujul a fost un fel de cursă de casă, Aradul a fost primul macadam, Harghita am început să cunosc mai bine mașina, la Iași a fost săritoarea, iar la Sibiu mi-a plăcut probâaă Păltiniș în urcare. Cred că cel mai dificil a fost la Arad, când am făcut pentru prima data cunoștință cu macadamul. Pentru 2019 plănuiesc un sezon complet în Campionatul Național de Rally2, unde obiectivul este de a-mi îmbunătăți pilotajul”, a declarat el pentru publicația menționată.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.