Social

Femei de la țară, jefuite de cei care au venit să le facă reparații la case

Două femei de la țară, una din Feldru și alta din Miceștii de Câmpie, au fost jefuite, vineri, de cei care au venit să le facă reparații la case. Îna mbele situații, polițiștii au reușit să îi prindă repede pe hoți și să recupereze banii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, o femeie de 77 de ani din Feldru (foto principal) a sesizat furtul sumei de 600 de lei, bani pe care îi avea în locuință.

”La scurt timp după sesizare, polițiștii au identificat un bărbat de 52 de ani din localitate, bănuit de comiterea faptei. Acesta și-a recunoscut fapta și a restituit banii pe care i-ar fi sustras în data de 12 aprilie a.c., cu ocazia efectuării unor lucrări la hornețul căsuței. Impresionați de faptul de curând a rămas văduvă, dar se descurcă singură și, deși are tot ce-i trebuie, trăiește oarecum izolat, departe de centrul comunei, toți polițiștii de la Postul de Politie Feldru, împreună cu o elevă aflată în practică au mers în vizită, la căsuța în care locuiește. Au mers cu veștile bune, cu câteva daruri și dispuși să asculte învățăminte și povețe adunate într-o viață de om”, a precizat Crina Sîrb.

Tot vineri polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat 4 persoane cu vârste cuprinse între 22-50 de ani, toți din Fântâniţa, comuna Miceștii de Câmpie, bănuiți de comiterea unor infracțiuni.

”Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, la data de 12 aprilie a.c., în urma unei înțelegeri verbale, cei patru au efectuat lucrări de reparație la acoperișul locuinței unei femei din Mărișelu. Inițial au stabilit costul final al lucrărilor de 500 de lei, iar la final, inducând-o în eroare, i-au solicitat femeii să achite suma de 5.200 lei. De asemenea, la data de 17 aprilie a.c., în timp ce se aflau în locuinţa femeii pentru a efectua lucrările de reparație, profitând de neatenţia acesteia i-au sustras din locuinţă suma de 6.000 lei. Prejudiciului, în valoare totală de 11.200 de lei, a fost recuperat în totalitate de polițiști. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale”, a mai anunțat Crina Sîrb.

Foto: IPJ BN

2 comentarii

    • De când esti în Dublin ai uitat ca Feldru e denumirea unei localitati (frumoase) si se scrie cu F si nu f.O zi bună și hai acasa de sărbători sa bem un vin.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.