Actualitate

Ziua cea mai lungă

Ziua de joi, 21 iunie, este cea mai lungă din 2012, acum având loc solstiţiul de vară în emisfera nordică. Este momentul care marchează începutul verii astronomice, la această dată fiind cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte a anului.

Astfel, pe 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 de grade, aflându-se la 23 grade şi 27 minute distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit Tropicul Racului.

Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcarii Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopţii fiind de numai 8h 28m. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor ”nopţi albe”.

Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Agerpres

Foto: astro-urseanu.ro

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.