Actualitate

Paşi importanţi în rezolvarea problemei câinilor comunitari din Bistriţa

Peste 70 de persoane au participat marţi la dezbaterea referitoare la problema câinilor comunitari, organizată la Extensia Bistriţa a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Bistriţa de Cristian Ţetcu, preşedintele Asociaţiei GAL Ruralis. În timpul dezbaterii s-au deprins mai multe idei interesante care se vor concretiza cel mai probabil în proiecte concrete.

Organizatorul dezbaterii, Cristian Ţetcu, a spus că, din informaţiile pe care a reuşit să le adune în urma unor chestionare, în municipiul Bistriţa sunt peste două mii de câini fără stăpân.

„Nu ştim dacă această cifră este reală sau doar aceasta este percepţia oamenilor asupra fenomenului, oricum cifrele nu coincid cu cele ale autorităţilor. S-a încercat şi s-a reuşit într-o oarecare măsură de către Primăria Bistriţa să se dezvolte un adăpost. Dânşii, de bună credinţă, încearcă să rezolve problema cât de bine se poate. Am ajuns la concluzia că trebuie să oferim mai mult decât atât şi nu suntem prea mulţumiţi de condiţiile în care trăiesc aceşti câini în adăpost. Din acest motiv suntem aici ca să încercăm să înţelegem dacă se poate mai mult, dacă se vrea mai mult şi dacă există resursă pentru mai mult şi, mai mult decât atât, să începem o relaţionare corectă şi sănătoasă pe această temă între adminstraţie, instituţii, ONG-uri şi societatea civilă din care facem parte toţi”, a declarat Ţetcu.

El a explicat că a dat audierii publice denumirea de „Câini comunitari – problemă comunitară” întrucât vrea să se înţeleagă bine faptul că atât timp cât câinii nu au stăpân sunt ai noştri, ai tuturor.

„Aş vrea să se înţeleagă bine acest lucru fiindcă sunt încă multe persoane care, la un moment dat, spun din spatele computerului că trebuie făcut ceva, dar nu ştim cine, administraţia, asociaţiile, omul de pe stradă, nu ştim cine. Mai mult decât atât, pe lângă acest fapt, nu ne spun cum, în ce fel. Ne spun să îi luăm acasă, dar nu putem lua acasă chiar dacă am vrea oricare dintre noi o mie de câini. Soluţiile nu sunt acestea. Problema este comunitară şi trebuie să o transmitem ca atare. Cât va face fiecare pentru rezolvarea ei depinde de noi, unii vor dona doi lei, alţii un sac de mâncare, alţii se vor putea implica mai mult susţinând o asociaţie. Alţii pot construi un complex canin, alţii pot ajuta la adopţia lor în ţară şi străinătate. Rămâne de văzut, dar problema e una comunitară şi o vom trata ca atare”, a spus Ţetcu.

El a declarat că audierea publică e doar o etapă din proiectul „Vinovaţii fără vină”, următorul pas fiind abordarea problemei sterilizării sau eutanasierii câinilor şi, nu în ultimul rând, amenajarea unui complex canin în care câinii să se bucure de un tratament bun.

„Noi nu propunem un adăpost, ci un adăpost în cadrul unui complex canin, o părticică dintr-un loc în care să fie dresaje, concursuri, să transformâm câinii comunitari în câini utilitari şi să facem lucrurile atât de interesante încât să devină un punct de atracţie. Cineva din afară să vină şi să vadă cum am rezolvat noi problema câinilor comunitari”, a spus Ţetcu.

Apoi, rând pe rând, au luat cuvântul mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai ONG-urilor care au propus diverse soluţii de rezolvare a problemei câinilor comunitari, unii au venit cu ideeea eutanasierii, alţii cu cea a sterilizării sau a pedepsirii celor carea abandonează câini sau le creează condiţii să trăiască în haite.

Din partea Primăriei Bistriţa a vorbit viceprimarul George Avram, dar în sală s-a aflat şi secretarul municipiului Floare Gaftone care ne-a declarat că a fost impresionată de felul în care a fost abordată tema şi de numărul mare de participanţi. A mai vorbit şi avocatul Dan Molnar, încrezător în soluţiile propuse, el fiind unul dintre consilierii care s-a zbătut în precedentul mandat să rezolve această problemă spinoasă, dar fără prea mult succces.

În final, un grup de elevi de la Liceul de Muzică, dirijaţi de profesoara Carolina Caroli, a prezentat un minirecital. Audierea publică s-a încheiat cu proiecţia unei secvenţe dintr-un film ce are ca temă devotamentul câinelui faţă de stăpân.

Cristian Ţetcu a declarat, la final, că, în septembrie, mai mulţi medici veterinari vor începe un amplu program de sterilizare a câinilor fără stăpân, acesta fiind următorul pas important din acest proiect, iar preşedinta Asociaţiei Chinologice Bistriţa-Năsăud Matilda Gubesh a spus că centrul canin nu este doar o idee, ci un proiect realizabil.

 Cristiana Sabău

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.