Moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, au fost aduse joi seara de la Mănăstirea Halmyris – Tulcea la Mănăstirea Nuşeni. care vineri şi-a sărbătorit hramul. Ele au fost aşezate într-un baldachin special amenajat în incinta mănăstirii unde oamenii s-au putut închina la ele.
Vineri seara, moaştele au fost aduse la Bistriţa pentru ca, în cursul zilei de sâmbătă, credincioşii din oraş să se poată închina la ele la Biserica Protopopiatului. Duminică, moaştele erau în curtea Protopopiatului unde lumea s-a aşezat la coadă ca să le poată atinge.
În cursul zilei de duminică, moaştele vor poposi şi la Mănăstirea Floreşti unde vor sta până luni dimineaţa.
Moaste in sicriu sub umbrela de bere..<>. Lipsa de respect sau improvizatie?
suntem un popor pupator de moaste….as mai zice si de altceva,cu respect….tac!
„Sa nu va faceti chip cioplit”
Eu nu cred in acest obicei si nici nu m-am inchinat niciodata moastelor si nici icoanelor..mi se pare un obicei prea pamantean si pagan..sa te inchini unui schelet . Iar acei calugari mi se par asa inspaimantatori,parca ar fi cei de pe vremea lui Iisus care l-au condamnat la moarte.