Medalii politice

Nu ştiu dacă întâmplător sau mai puţin întâmplător, toată suflarea politică aleargă după distincţii oferite de Biserică, fie că sunt cruci de diferite mărimi şi importanţe, fie titluri, fie simpla menţionare a numelui de către un ierarh la predică. Fireşte că toate acestea se întâmplă pentru că respectivii au contribuit (din banii tuturor, dar aceasta este o altă discuţie) la înălţarea vreunei clădiri sau cruci. Da, probabil că au făcut un sacrificiu. În loc să fure din banii noştri pentru ei şi firmele lor clientelare au fost de acord ca resursele să meargă spre biserici şi mănăstiri. Se cheamă că merită o medalie, nu-i aşa? Să fie sănătoşi! Nu mă deranjează în mod esenţial împăunarea nimănui (poate fi chiar amuzantă pe alocuri dacă ne uităm la desene animate unde Muttley, câinele salvator, face colecţie de medalii ajungând chiar să nu mai facă nimic dacă nu are măcar promisiunea că va primi una). În fond, dacă cineva îţi oferă ceva, din politeţe nu e frumos să refuzi, deşi, în ce priveşte medaliile din sfera sprirituală vă pot spune că ştiu călugări de la noi din judeţ care au fugit de-a dreptul de orice distincţie preferând anonimatul şi sunt absolut convinsă că ştiau foarte bine ce fac.

Sunt mult mai deranjată de faptul că Biserica (în speţă cea ortodoxă) pare implicată mai mult în campania de acordat tot felul de distincţii formale politicienilor decât în lupta pentru salvarea sufletelor inclusiv ale acestora, nişte bieţi muritori de rând până la urmă. Tot aştept momentul în care preoţii noştri, în loc să ceară iertare în numele morţilor, ar putea să le spună celor prezenţi la funeralii că iertarea se cere şi se obţine doar în timpul vieţii. După ce ai murit, s-a terminat. Mai aştept să aud preoţii vorbind politicienilor veşnic aflaţi în primul rând sau pe scenă despre integritate. Vreau să le spună deschis şi fără rezerve să nu mai mintă, să nu mai fure, să nu mai voteze legi nedrepte, să nu mai promită nimic dacă ştiu că nu se pot ţine de cuvânt, mai vreau ca acestor oameni foarte bine plătiţi, poate cel mai bine din România, puşi să slujească, nu să fie slujiţi, să nu li se mai ofere medalii de către feţele bisericeşti. Probabil însă că acest lucru nu se va întâmpla câtă vreme, în epoca în care trăim, principala noastră preocupare sunt zidurile pe care să avem ce atârna, iar sufletul rămâne pe planul al doilea şi veşnic gol.

Pe mulţi dintre deţinătorii de medalii bisericeşti îi vom vedea, cât de curând, aliniaţi să intre într-o nouă cursă electorală. Vor trece pe la toate bisericile unde se adună multă lume, nu vor rata niciun hram, ne vor spune din nou că fără ei nu se poate nimic, iar unii chiar vor crede că doar şi episcopii le-au dat cruci.

Dacă mă uit pe lista candidaţilor PDL pentru parlamentare, da, constat că fără Ioan Oltean pare să nu se poată nimic. Îl vom vedea candidând în acelaşi colegiu în care e sigur de victorie, deşi măcar acum, la final de carieră politică, ar putea intra în luptă dreaptă pe Colegiul 1 Bistriţa – Livezile unde ar putea afla adevărul despre gradul lui de popularitate. Cu Crucea Transilvană pentru laici în piept ar trebui să nu se teamă de nimic.

Aceeaşi cruce o deţine şi Liviu Rusu din câte îmi amintesc. I-a fost dată pentru miliardele alocate de la bugetul judeţean (peste capul unor consilieri de la USL) pentru crucea metalică de la Mănăstirea Piatra Fântânele. Aici chiar i-a luat-o înainte lui Ioan Oltean. În rest, a fost tot pe locul doi. Poate tocmai de aceea a prins curaj acum şi vrea să candideze exact pe Valea Bârgăului în speranţa că nu a ridicat degeaba crucea care ne străjuieşte hotarul cu Moldova. În fond, aceasta este gândirea preocupaţilor de recompense: am făcut ceva bun, merit o medalie. În cazul de faţă, medalia este o funcţie care aduce cu ea imunitate, o umbrelă mare care îl apără pe cel de sub ea de „măreţia dreptului”, cea care te poate trimite în orice secundă după gratii.

Una peste alta, lista candidaţilor PDL e plină de „distinşi”, dar nu este nici pe departe una care să ne taie respiraţia. Aceiaşi oameni, aceiaşi protejaţi, aceleaşi meciuri, aceeaşi luptă pentru aparenţe încât îţi vine să te întrebi chiar nu se găseşte un om integru pentru care să te trezeşti în ziua scrutinului şi să vrei, cu toată inima ta, să mergi şi să pui ştampila pe numele lui?

Cristiana Sabău