Actualitate

A început marea relaxare. Cu sau fără mască, oamenii au ieșit din case (FOTO)

Cu toate că suntem tot în stare de urgență și teoretic ar trebui să stăm în casă, în oraș se simte deja o mare relaxare, deși cea promisă de autorități intră în vigoare abia în data de 15 mai.

Sâmbătă dimineața, oamenii au ieșit la cumpărături în piețe și prin magazine. La intrarea în Piața Decebal unde scrie mare că este obligatorie purtarea de măști și mănuși nimeni nu verifică dacă este respectată măsura. Așa că este un du-te vino de week-end, iar de păstrarea distanței sociale nici nu mai poate fi vorba.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a afirmat că încă se discută asupra necesităţii declaraţiei pe propria răspundere şi în ce condiţii. ”Îmi doresc să fiu într-o stare optimistă şi eu şi toţi cetăţenii din România care ne dorim ca să fie şi a doua etapă de relaxare la 1 iunie şi să fim la fel de riguroşi şi de responsabili şi după a doua etapă de relaxare, să fim la fel de optimişti şi pentru 15 iunie pentru activităţi hotelere, de alimentaţie publică, eu ştiu, concedii, pentru toate aceste lucruri noi trebuie să construim acum. Nu suntem în situaţia în care s-a terminat starea de urgenţă şi începem să mergem pe stadion la fotbal sau să facem evenimente, nunţi cu 200 de persoane, pentru că ajungem din nou în punctul de la care am pornit şi atunci este păcat de efortul cetăţenilor, de munca tuturor şi nu cred că îşi doreşte nimeni aşa ceva”, a spus ministrul de Interne.

VEZI ȘI:

8 comentarii

  • Si daca o poarta o poarta aiurea pe barba, nasul fiind foarte important de acoperit
    am fost la kaufland, lidl, rar respecta distanta bulinelor rosii habar nu au…si vrem sa fim ca „suedejii” in vecii vecilor nu o sa fim

    • nici nu trebuie…aia au 3200 de morti…noi 929…din pacate, in conditiile in care RO are dublu populatie.

  • Ia nu va mai stresti degeaba!…nu vedeti ca sunt 10 cazuri in judet si alea asimptomatice?…bine fac oamenii ca isi traiesc viata!…e o mare minciuna epidemia asta!…din care unii castiga foarte multi bani!

    • imunizarea se face iesind la aer curat, expunere la soare si natura. Asa fac toate fiintele naturii, nu stau pitite in borte…

    • Hă hă hă ! Măi Io – asta cu 10 cazuri -și asimptomatice ! -e din burta ta,putea fi pe la începutul lui martie.De frică,te-ai ascuns într-o grotă…și acum ai ieșit,dar n-am scăpat de dracu’ ! Păzea ! In județ sunt 257 de cazuri (8 mai) și 20 de decese.

  • Noi oamenii avem şi o mască psihosociala, sub care ne ascundem, din diferite motive, tot felul de defecte sau interese nespuse clar. Acum, peste această fizionomie [Dex: Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip.] punem o alta masca, de pânză. Ea îi va ajuta pe unii să nu fie recunoscuţi ca făptaşi, când săvârşesc o fărădelege.

    La început de relaxare… limitată, cu masca sau fără mască? Purtarea măștilor de protecţie pentru a preveni răspândirea coronavirusului a devenit o obligație de sănătate pentru majoritatea oamenilor. Obligativitatea purtării ei pune însă unele probleme în viaţa de zi cu zi.
    „Orice mască ajută. Ce ajută mai mult şi menţinerea unei distanţe fizice. Peste 1,80 metri scade vertiginos transmiterea virusului. Portul măştii este un gest de bun-simţ, e o dovadă de responsabilitate. Dacă tuşesc, masca opreşte picurii de salivă şi-i protejez pe ceilalţi.”, afirma Ovidiu OLEA, clujean, om de afaceri în Hong Kong.
    Donald Trump, preşedintele SUA a dezvăluit apropiaților că îi este teamă de faptul că ar arăta ridicol purtând masca și că imaginea ar fi difuzată în campanii negative. Politicienii noştri, care se bat cu pumnul în piept că vor să ne salveze viața de dl. COVID-19, nu prea respectă obligativitatea purtării măştii, când au evenimente de comunicare publica. Ei doresc să ne “imprime” forţat imaginea lor, in mod subliminal [DEX: adj., termen psihologic care înseamnă inferior pragului conştiinţei, ceva care nu devine conştient] pentru a nu le uita “fotografia” când decidem aplicarea stampilei de vot. Ce mai, se acţionează deja pe termen luuung…
    Probleme cu masca o au și actorii. “A spus-o și domnul Arafat, nu putem să jucăm cu mască. La repetiții, OK, dar la spectacole? De exemplu, în “Romeo și Julieta”, nu trebuie să se pupe actorii pe scenă? Cum să se sărute, cu masca pe figură?! Ar fi culmea, transformăm tragedia în comedie neagră?!”, zice într-un interviu Ion CARAMITRU, director TNB.
    … Dar fiecare dintre noi putem alege. “Ce funcționează contra coronavirusului? „Bunul simț și competența”., titrează WASHINGTON POST, 31 martie 2020.
    PS. Gândul zilei cu… o carte nouă: “Fericirea constă în viața simplă, obișnuită pe care o duce fiecare om, în fiecare clipă, în fiecare moment în care omul a câștigat o victorie împotriva lui însuși, împotriva firii sale, împotriva habitudinilor sale. Eu cred că asta este viața împlinită, viața care se viețuiește, care se duce în pofida greutăților, în pofida resentimentelor altora, în pofida gândurilor negre. Eu cred că un om care este sănătos și-și trăiește viața din plin preferă pământul, preferă pământul așa cum este.” – Mircea CĂRTĂRESCU, scriitor. Ultima lui carte:” Creionul de tâmplărie”. – Bucureşti: Humanitas, 2020, 35 lei.
    O seară excelentă tuturor! În zilele următoare, relaxaţi-vă cu grijă şi responsabilitate, respectând distanţa fizică… prin mişcare!

  • Pentru prietenul de mai sus „Io”, nu este chiar așa. Să vezi ce spaimă intră în tine, eventual, dacă vei avea o stare febrilă de numai 37 de grade. Am băiatul medic în Franța, bolnavii mor pe capete în chinuri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.