Timp de gândire

Un boicot marca Vasile Marc?

Știm deja. Nu trebuie să ne reamintească nimeni: Inspectoratul Școlar Județean e condus de Vasile Marc (PDL), Colegiul Național „Liviu Rebreanu” de Constantin Rus (PSD), dar chiar trebuia boicotat Centenarul CNLR din cauza acestui detaliu?

Mie așa mi s-a părut că suprapunerea manifestărilor din cadrul Centenarului de la CN „Liviu Rebreanu” cu Târgul de oferte educaționale Preuniversitaria a fost un boicot marca Vasile Marc. De ce boicot? Fiindcă directorii de școli au fost obligați să fie prezenți acolo unde ISJ le-a cerut, adică pe pietonal, și nu acolo unde i-a invitat Constantin Rus, adică în curte la „Liviu”, cu toate că multora le-ar fi plăcut să fie de față la sărbătoarea rebreniștilor. Și nu e vorba doar de directori, ci și de profesorii din toate școlile bistrițene, de elevi și poate chiar de părinți. Unii s-ar fi dus cu dragă inimă la fosta lor școală dacă micuții nu i-ar fi tras de mânecă spre pietonal.

Ce alt motiv pentru suprapunerea celor două manifestări să fie existat decât dorința meschină a unora ca la CNLR să fie curtea goală? Nu se găsea o altă zi pentru Preuniversitaria în care să fie și rebreniștii la fel de pregătiți să prezinte oferta ca și celelalte școli? Nu de alta, dar e greu să fii pe două vârfuri de Everest în același timp. Poate doar Vasile Marc reușește astfel de performanțe în viața politică. Să nu uităm că dânsul era membru PSD și, în Consiliul Județean, vota alături de PDL.

În opinia mea, împlinirea celor 100 de ani de existență a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” trebuia să fie o sărbătoare a orașului, a județului chiar. Cine altcineva se mai poate lăuda cu o astfel de vârstă încununată cu atât de multe succese? Faptul că ISJ a găsit de cuviință să organizeze în aceeași zi, la aceeași oră o altă manifestare în care să concentreze tot ce înseamnă învățământ doar ca respectivii să nu vină la „Liviu” e jenant și denotă micimea gândirii unora care probabil că toată viața lor și-au dorit să fie elevi și apoi profesori la „Liviu”, dar nu le-a ieșit niciodată.

Eu cred în continuare că învățământul, chiar și cel bistrițean, ar trebui să aibă în fruntea lui oameni pentru care cuvântul moralitate să nu fie necunoscut. Să fii moral înseamnă să-ți respecți cuvântul dat, opțiunea politică (bună sau rea cum e), semenii, valorile, iar „Liviu Rebreanu” e o valoare indiferent dacă îți place sau nu, indiferent de cine e condus.

Mi-e teamă că boicotul manifestărilor de la CNLR (să nu-mi spună nimeni că nu a fost așa) dovedește o lipsă totală de moralitate și de respect pentru ce a mai rămas bun din școala românească, ilustrată simbolic prin această fotografie în care din nou (de ce nu ne mirăm), Vasile Marc șușotește la urechea cuiva.

Cristiana Sabău

1 comentariu

  • Ce cauta MARC la conducerea ISJ-BN ?
    In prezent NU are drept la semnatura( deci …raspunde numai la telefon…) ……iar AFACERILE sunt semnate de omul / patron ROMOCEA….
    Suntem cred singurul judet din tara care are 2(doi) INSPECTORI GENERALI la ISJ pe functie ( MARC si MURESAN ), si culmea AMANDOI ….fara drept de semnatura ….PLATITI regeste din banii publici….
    Ce a facut bine Romocea si Marc ?
    Au incercat sa DESFINTEZE singurul liceu din judet ( Liceul de Muzica „Tudor Jarda ” ) , fiind necesara interventia in justitie ….pentru a bloca „AFACEREA” care poarta marca : ROMOCEA-MARC-GAVRILAS-RETEGAN .
    Ma intreb daca ei vor plati si cheltuielile de judecata…..
    Care este ” afacerea ” ?
    Liceul de Arta ” Corneliu Baba” de 10 ani incalca legea prin functionarea claselor I-IV , cu 4 invatatoare, cu toate ca legea nu le permite ( Liceul de Arta ” Corneliu Baba” este liceu vocational doar din clasele V-XII ), si asta cu ” binecuvantarea zmeilor pomeniti mai sus….
    Alo ….DNA-ule mai existi ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.