Actualitate

Un apel la 112 i-a scos din buzunar 1.000 de lei unui tânăr din Șieu

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat investigații ca urmare a unui apel efectuat aseară în jurul orei 23.10, prin SNUAU 112, prin care o persoană a solicitat ajutor, după care a închis, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor efectuate, în scurt timp polițiștii au identificat apelantul în persoana unui tânăr de 16 ani, din Șieu. Acesta a explicat faptul că nu este în pericol și că, în timp ce se afla acasă, împreună cu alți doi prieteni, ar fi apelat 112 fără vreun motiv.

El a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile OUG 34/2008 pentru alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție cu amendă de 1.000 de lei. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.

În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență 34/2008, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție se sancționează cu amendă de până la 5.000 de lei.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.