Actualitate Social

Firmă din Bistrița, pe profit în pandemie. În șase luni, două milioane de euro

O firmă din Bistrița a încheiat prima jumătate a anului cu un profit operațional de 2 milioane de euro și investește 800.000 de euro în dezvoltarea unui centru de logistică regional.

Potrivit Forbes.ro, Datacor, cu 18 ani de activitate pe piața de integrare de soluții inovatoare de comunicații, estimează o creștere a cifrei de afaceri și a profitului pe 2020 și își menține planul de investiții setat pe următorii doi ani, alocând peste 800.000 euro pentru dezvoltarea unui centru de logistică regional.

Pentru primul semestru al anului am înregistrat un profit operațional de peste două milioane de euro. În ceea ce privește proiecția pentru cea de-a doua parte a anului 2020, considerăm că o să reușim să menținem, chiar și în aceste vremuri dificile, o creștere de +3% față de cifra de afaceri la nivel anual din 2019, care a fost un an cu performanță istorică pentru Datacor, atât din perspectiva cifrei de afaceri cât și a profitului operațional”, a spus Bogdan Bilegan, co-fondator și director general al Datacor.

Astfel, în ultimii doi ani și jumătate, Datacor a investit în dezvoltarea companiei peste 1.250.000 de euro. 

“Chiar și în contextul actual, menținem planul de investiții în strategia de dezvoltare pe trei ani, setată în 2019, și urmează să investim peste 800.000 euro în următorii 2 ani în dezvoltarea centrului de logistică regional, pentru a asigura o acoperire optimă națională cât și internațională pentru produsele și serviciile noastre”, a mai spus Bogdan Bilegan.

La sfârșitul lunii mai, Datacor anunța că lucrările la noul sediu și la linia de producție conectică fibra optică din Parcul Industrial Sărata sunt spre finalizare.

https://www.facebook.com/DatacorRomania/posts/1699092976923263
Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.