Politică

Oltean: Liderii USL se prăbuşesc sub greutatea greşelilor, devin din ce în ce mai mici

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat că ultimele sondaje de opinie arată că „liderii USL se prăbuşesc sub greutatea greşelilor pe care le-au făcut în ultimele luni de guvernare”, devenind „din ce în ce mai mici”, iar opoziţia este în creştere.

Ioan Oltean a comentat un sondaj dat publicităţii săptămâna aceasta de CSOP.

„Potrivit CSOP, liderii USL se prăbuşesc sub greutatea greşelilor pe care le-au făcut în ultimele luni de guvernare. Din persoane extrem de bine acreditate sub aspectul încrederii devin din ce în ce mai mici, persoane care îşi diminuează încrederea pentru că performanţa lor în planul guvernării este totalmente lipsită de fundament şi de greutate. Avem un Crin Antonescu care s-a prăbuşit puternic în ultimele două luni, un premier Victor Ponta care nici el nu a rămas ţintuit la un procent ridicat aşa cum a fost când a preluat guvernarea”, a declarat Ioan Oltean într-o conferinţă de presă.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a spus că acelaşi sondaj arată că liderii opoziţiei încep să crească în preferinţele electoratului.

„Mă refer, în special aici, la Mihai Răzvan Ungureanu care a început să crească şi la Traian Băsescu care se menţine constant şi nu e departe de cei mai importanţi lideri ai actualei puteri”, a declarat Oltean.

El a mai spus că şi formaţiunile pe care le reprezintă liderii puterii sunt într-o uşoară descreştere ceea ce arată că nu vor mai putea să guverneze după alegeri.

„USL a scăzut sub 50%. E cotată la 48% şi vă asigur că e un sondaj absolut corect făcut, în timp ce PDL ca principala forţă politică a ARD are o uşoară creştere, poziţionându-se la 23%. Este clar că sub impulsul evenimentelor din ultimele trei-patru săptămâni s-au creat condiţii optime pentru ca opoziţia reprezentată, în special,  de ARD să crească, să recâştige încrederea electoratului, în timp ce puterea să scadă şi să se apropie de un procent care să nu-i permită să ajungă la viitoarea guvernare”,a  spus Oltean.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a declarat că „greşelile” care le-au făcut liderii USL, în special Victor Ponta ca premier, „garantează”, în opinia sa, „diminuarea simţitoare a imaginii acestuia şi lipsa de încredere a electoratului în formaţiunea politică pe care o conduce”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.