Stimați cetățeni ai comunei Lechința, nu este simplu să administrezi o comună cu șapte sate, dar sunt fericit că am reușit să transform proiecte în fapte. Acestea nu sunt doar meritul meu, pentru că nu aș fi reușit să realizez toate aceste lucruri fără ajutorul vostru. Mulțumesc Consiliului Județean Bistriţa-Năsăud, condus de președintele Emil Radu Moldovan, consilierilor locali, colegilor din aparatul administrativ, partenerilor de cursă lungă și cetăţenilor care au făcut posibil ca proiectele ce au vizat dezvoltarea și modernizarea comunei noastre să se concretizeze.
Investiții de viitor
Pe lângă proiectele deja finalizate și cele aflate în diferite stadii de execuție în acest moment, iată o serie de noi investiții pe care le vom implementa în următorii ani:
ROMEO FLORIAN, primarul comunei Lechința
Candidat din partea Alianței pentru Lechința
(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar județean: 21200019)
In loc sa va laudati cu ce ati facut,mai bine ati iesi din birourile dotate cu fotolii bune pt dormit,sa vedeti ca linia CFR nu se vvede de balariile de 3m, ca pe marginea soselelor este atat de mare iarba,incat peste tot apare pericolul de accidente,La ce bun ca dati milioane la asistati sociali,daca nu le dati si cate o coasa sau o sapa sa ajute societatea cu ceva!?
Las-o-n pana mea Ovidiu de iarbă,unde mai stau milițienii la pândă la linia ferată dacă taie iarba?…