Politică

Geea are şanse să devină consilier municipal

Vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud Geea Balazsy-Titieni are şanse să devină consilier municipal dacă Alin Seserman va ajunge deputat în Colegiul 1 Camera Deputaţilor. În această situaţie, el va elibera locul din CL, iar Geea va fi a doua voce feminină a PDL din actualul legislativ local, alături de Narcisa Ilieş.

Validarea candidaturii lui Alin Seserman pentru Colegiul 1 Camera Deputaţilor îi creează perspective vicepreşedintelui PDL Geea Balazsy-Titieni de a ajunge consilier municipal.

Ea a pierdut la mustaţă intrarea în CL Bistriţa fiind prima sub linie. Cum nici Vasile Moldovan, fost candidat de primar, nu s-a mai retras aşa cum anunţase iniţial, Geea a rămas să aştepte vacantarea altui loc. Reuşita lui Alin Seserman ar fi de bun augur pentru ea.

Numai că, până atunci, candidatul PDL în Colegiul 1 Camera Deputaţilor va trebui să poarte o luptă electorală cu Adriana Doina Pană (PSD), candidat în acelaşi colegiu. Este binecunoscut că întotdeauna, în politică, unui bărbat îi este foarte greu să atace o femeie, iar competiţia va fi una dificilă din acest punct de vedere.

În cazul în care Adriana Doina Pană va ajunge deputat, este greu de spus cine îi va lua locul întrucât USL nu a respectat întocmai ordinea de pe listele anunţate iniţial. Poate fi oricine dintre Artene Sângeorzan (PSD), Nicolae Lupşan (PSD), Vasile Puica (PSD), Iulia Cupşa Kisseleff (PSD), Szanto Arpad (PSD), Florin Căpraru (PSD), Grigore Timoce (PSD), Lucian Tarniţă (PSD), Cristian Monda (PSD), Grigore Berinţan (PSD) sau Nicolae Cioancă (PSD).

6 comentarii

  • Stai linistita D-soara, ca nu ai nici o sansa…dar nu pentru ca nu ai merita-o, ci pentru ca necunoscutul tau coleg nu o sa fie niciodata deputat…il mananca Doina Pana.

  • Ce nivel de limbaj…si cata frustrare de fapt o femeie frumoasa si desteapta va starni mereu invidii.daca asta are fata de parasuta eu is popa papistas.oare gunoaiele alea de le vezi cu fusta pana in fund sau prostituatele care le/a angajat Rusu prin CJ ce fete or avea?sau ale de la tineretelurile partidelor rosii gretos e tot peisajul

  • Chiar ca e gretos ca toti penibilii isi vomita pe aici frustrarile sub protectia anonimatului pe diverse siteuri.totusi dna Sabau nu faceti o selectie a comentariilor?in sensul eliminarii injuriilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.