Pandemia obligă Primăria Bistrița să accelereze procesul de digitalizare, mult întârziat în ultimii ani. Astfel, Consiliul Local este solicitat să-și dea acordul pentru ca plata tarifelor de parcare să se poată face și online.
”Având în vedere situația epidemiologică actuală, atât la nivel național cât și local, și creșterea numărului de persoane infectate, pentru a veni în sprijinul cetățenilor considerăm necesară introducerea posibilității efectuării plății și în sistem online a tarifelor de parcare stabilite”, se arată în motivația proiectului de hotărârea aflat pe ordinea de zi a CL Bistrița.
În prezent, plata tarifelor se poate face prin casieria Direcției Patrimoniu și prin transfer bancar pentru parcările de reședință din municipiu, respectiv prin autotaxare la parcometre, achiziționarea tichetelor de parcare comercializate de agenți economici, prin abonamente lunare, trimestriale, semestriale sau anuale și prin transmitere SMS pentru zonele care cuprind locuri de parcare cu plată.
Aplicația online pentru administrarea parcărilor de reședință a fost implementată începând cu anul 2017. Atunci, prin Hotărârea ConsiliuluiLocal al municipiului Bistrița nr. 141/26.10.2017 au fost aprobate noile regulamente pentru administrarea parcărilor, cu plată și de reședință, amenajate în municipiul Bistrița, fiind înlocuite cele adoptate ultima dată în anul 2012.
Ulterior acesta a fost modificată prin Hotărârile nr. 77/2018, respectiv nr. 149/2019 ale CL, pentru modificarea perioadei în care locul de parcare este asigurat prin plata tarifului, respectiv pentru a veni în sprijinul unor categorii de persoane cu dizabilități.
Se vede ca este primar cu vointa. Sper sa faca multe lucruri bune pentru noi.
Doamna ajuta si sanatate, vom trece si peste pandemia asta.
Mult a durat pana sa se facă acest lucru perfect normal. Mai scăpăm și noi de toate arogantele de la casierii.
„Arogantele” de la casierii, cum spuneti dvs. poate or fi mai castigate! Nu au de incasat (facem noi asta) dar …leafa vine!!!!!