”Stimați cetățeni! Dată fiind situația epidemiologică la nivel național, pentru creșterea gradului de protecție sanitară, precum și pentru limitarea transmiterii noului coronavirus, Guvernul României a stabilit o nouă serie de măsuri, cu valabile începând de 09.11.2020, ora 00.00, printre care:
– obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise;
– interzicerea organizării și participării la reuniuni, cu ocazia unor sărbători, aniversări, petreceri, publice și/sau private;
– interzicerea circulației persoanelor în intervalul 23.00-05.00, cu unele excepții (în baza declarației pe propria răspundere sau a adeverinței emise de angajator)”, a transmis primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.
Adaugă comentariu