Actualitate

Ce note au obținut la scris viitorii polițiști de la Biroul de Protecție a Animalelor

Dintre cei trei candidaţi pentru postul de ofițer la Protecția Animalelor care au ajuns la proba scrisă a concursului, unul a obținut nota 7,90 și postul, iar ceilalți doi au fost respinși având notele 6,85 și 6,55.

Dintre cei 28 de candidați care au ajuns până la ultima probă, cea scrisă, în concursul pentru ocuparea celor trei posturi de agenți la Protecția Animalelor, trei nu s-au prezentat. Alți 22 au obținut note între 4.45 și 8.50 și au fost respinși. Conform rezultatelor afișate pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, vor activa în cadrul acestui serviciu nou trei persoane care au obținut notele: 9,25, 9,10 și 8,95, dovadă că s-au pregătit foarte bine pentru concursul care a fost găzduit sâmbătă de Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița.

Inițial s-au înscris la concurs 115 candidați, iar până la proba scrisă Dintre cei 115 candidați. În urma evaluării dosarelor, au fost acceptați să participe la concurs 7 dintre cei care voiau să fie ofițeri și 77 dintre cei care vizau să fie agenți de poliție. La proba sportivă s-au înscris 84 de candidați. Dintre cei care au susținut proba, 27 nu au promovat. Este vorba despre doi candidați pentru postul de ofițer și de 25 pentru cel de agenți.

Pentru postul de ofiţer principal I s-au putut înscrie absolvenți cu studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă într-unul dintre următoarele domenii/domenii de știință, artă şi cultură/profile/specializări/specialități: Zootehnie; Psihologie; Drept/științe juridice; Științe economice/economic (toate specializările); Calculatoare/informatică/informatică aplicată sau cu studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) absolvite cu diplomă de licență într-unul dintre următoarele domenii fundamentale de știință, artă şi cultură/domenii fundamentale de ierarhizare/ramuri de știință/domenii de licență: Științe sociale (doar domeniul de studii universitare de licență/specializarea drept) sau științe juridice; Științe economice (toate specializările); Științe inginerești (doar domeniul de studii universitare de licenţă zootehnie) sau ştiinţe agricole şi silvice (doar domeniul de studii universitare de licenţă zootehnie); Ştiinţe sociale (doar domeniul de studii universitare de licenţă/specializarea psihologie) sau ştiinţe sociale şi politice (doar domeniul de studii universitare de licenţă/specializarea psihologie); Calculatoare/Informatică/informatică aplicată.

Pentru posturile de agenţi au fost acceptați candidați cu studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat.

Poliția Animalelor va putea interveni în cazul animalelor aflate în pericol. Acestea vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol. De asemenea, polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare ca să acționeze pentru salvarea unui animal, iar ”acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor”. În plus, animalele maltratate vor fi cazate în adăposturile publice pentru a fi tratate, apoi vor fi date spre adopție.

Poliția Animalelor va avea atribuții inclusiv în ceea ce privește animalele sălbatice și va fi în subordinea Poliției Române.

Etichete

5 comentarii

  • „polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol”
    Super, daca Alexandra Macesanu era un animal, acuma poate mai era în viata.

    • Corecta observatie!
      Concluzia e ca in Romania oamenii salveaza animalele si animalele salveaza oamenii!
      Animale cu carte de munca!

  • da, pentru ca noi cei multi nu facem nimic, nu ne revoltam desi vedem problemele, nu sesizam desi avem cunostinta de ele, nu vorbim sa nu suparam……acesta este rezultatul. Si da, animalelel la fel ca si oamenii trebuie protejati de scelerati si psihopati! si trebuie aplicata legislatia in vigoare. cate amenzi, cate controale se fac prin curitle oamenilor sa se vada ca nu sutnt sterilizate, nu sunt inregistrati, desi exista lege??? cati caini sunt pe internet la vanzare si prin ziare, desi este interzisa vanzarea lor daca nu esti canisa autorizata????????? cat timp ne purtam ca niste inapoiati si ne caini unii altora fara sa ne pese ce se intamplat cu ei, nu avem nici o sansa!!!! la fel si cu oamenii aflati in pericol. La viol 3 ani, la omor 7 ani, prostii!!!!!!! aia de 14-17 ani nu raspund deloc desi fac niste grozavii de-ti sta mintea in loc, pedofilii si zoofilii bine mersi!!!!!!!! judecatorii asteapta dovezi, cruzime, moarte sau naiba stie ce asteapta sa le dea pedepse maxime! de aia se simt incurajati!!!!!!!!!!!!!!!!!!Primaria a facut ceva ptr adapostul public de animale? verifica cineva cum sunt tratati, ingrijiti etc.?

  • Cine oare a castigat? Cine trebuia sa stiti ! un instructor de caini ofiter iar altii care trag in scoli si academii nu meritau deloc! In loc sa gasim masuri ptr apararea patrimoniului,a integritatii corporale si sa angajam politisti unde este deficitul mare mai ales in mediul rural, noi angajam instructori caini si ii facem ofiteri. Rusine domnilor guvernanti.

    • Si ti se pare tie ca instructorul ala de câini e mai putin competent ca un absolvent de stiinte economice sau sociale?
      Daca a fost concurs organizat „pe bune” chiar nu vad care e problema….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.