Actualitate

Dezvoltarea Transilvaniei de Nord, în dezbatere la Bistriţa

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a organizat marţi, la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, reuniunea Grupului de Lucru Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru planificarea dezvoltării Transilvaniei de Nord 2014-2020, ”Parteneriat pentru dezvoltare 2020”.

La reuniune au participat reprezentanţi ai Prefecturii Bistriţa-Năsăud, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, ai primăriilor din judeţ, şi ai altor instituţii precum Camera de Comerţ şi Industrie, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, Direcţia Judeţeană de Statistică, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Agricolă. Participanţii au fost foarte interesaţi de viitoarea perioadă de programare şi de tipurile de proiecte ce vor fi finanţate după 2014.

Membrii echipei de planificare a ADR Nord Vest au făcut cu această ocazie o analiză a perioadei de programare care se încheie anul viitor, 2007-2013, cu problemele şi rezultatele ei, şi au introdus astfel următoarea perioadă de programare, 2014-2020. Totodată, a fost prezentat profilul regiunii şi orientările strategice europene, naţionale şi locale, în contextul necesităţii pregătirii de proiecte care să fie finanţate după 2014. Echipa de planificare, condusă de directorul general al ADR Nord-Vest, Claudiu N. Coşier, a insistat asupra nevoii de proiecte integrate, multidimensionale şi clar circumscrise teritorial, care să aibă impact pentru locuitorii din zona vizată, în sensul creşterii nivelului de trai al acestora, nu doar cu scopul de a cheltui fondurile disponibile.

Amintim că întâlnirile de lucru sunt organizate în fiecare judeţ al regiunii în perioada 19-28 noiembrie, cu sprijinul prefecturilor şi consiliilor judeţene, coordonatori ai procesului de planificare la nivel de judeţ. Au avut loc până în prezent 5 reuniuni, respectiv 19 noiembrie – Satu Mare, 20 noiembrie – Cluj, 21 noiembrie – Maramureş şi 26 noiembrie – Bihor şi  27 noiembrie – Bistriţa-Năsăud, urmând ca miercuri să aibă loc reuniunea grupului de lucru judeţan Sălaj, se arată într-un comunicat al ARD Nord-Vest.

Procesul de planificare a dezvoltării socio-economice în Regiunea Nord-Vest reprezintă o bază strategică esenţială pentru includerea măsurilor şi propunerilor de proiecte de la nivel regional în viitoarele programe de finanţare pentru perioada de programare 2014-2020.  Obiectivele majore în acest proces sunt: identificarea priorităţilor specifice de dezvoltare ale Regiunii Nord-Vest, realizarea consensului în jurul viziunii comune de dezvoltare şi priorităţilor identificate, reprezentarea intereselor regionale în negocierile / consultările de la nivel naţional.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.