Actualitate

Relaxarea continuă. Ce măsuri se iau din 1 iunie

Guvernul a decis noile măsuri de reducere a restricțiilor, valabile de la 1 iunie, atunci când începe etapa a doua a relaxării. Printre ele, creşterea la 1.000 a numărului de participanţi la evenimentele în aer liber culturale sau artistice, cu condiţia să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau cu test Covid. De asemenea, vor fi noi condiţii pentru evenimentele private, creşte gradul de ocupare în hotelurile de pe litoral, se deschid spaţiile de joacă şi va fi permis accesul la piscinele interioare, cu limitarea numărului de persoane. Au fost anunţate şi condiţiile pentru desfăşurarea festivităţilor de absolvire. Obligativitatea purtării măştii va fie eliminată în birourile în care sunt cel mult 5 persoane, toate vaccinate. Se pot face nunți, botezuri și alte tipuri de petreceri, se deschid barurile, cluburile și discotecile.

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență:

Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

(3) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr cuprins între 1.000 și 5.000 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.2 – Începând cu data de 01.06.2021, se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 6 persoane la 8 persoane.

Art.3 – (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.06.2021, cu participarea a maxim 70 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 50 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

(2) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.

Art.4 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

(2) În condițiile alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr mai mare de persoane cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.5 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior și 200 în exterior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție.

(2) În condițiile alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr mai mare de persoane cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.6 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

(2) În condițiile alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr mai mare de persoane cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.7 – Se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

Art.8 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului).

(3) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore ori al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore și se vaccinează înaintea intrării în locația de desfășurare a evenimentului.

Art.9 – (1) Se propune activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, să fie permisă începând cu data de 01.06.2021 cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.

(2) Activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 dar mai mică sau egală cu 4/1.000 de locuitori, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea permisă.

(3) În condițiile stabilite la alin. (1) administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toți participanții să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafață de 4 mp/persoană.

Art.10 – Se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.11 – (1) Se propune, începând cu data de 01.06.2021, creșterea gradului de ocupare, la 70% din capacitatea maximă spațiilor închise pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în intervalul orar 5,00-24,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) În condițiile stabilite la alin. (1) administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toate acestea să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.12 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, se propune creșterea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 85% din capacitatea maximă a acestora, în următoarele localități:

a) zona Mamaia Nord, județul Constanța;

b) Năvodari, județul Constanța;

c) Mamaia și Mamaia-Sat, județul Constanța; d) Constanța, județul Constanța; e) Agigea, județul Constanța;

f) Eforie Nord, județul Constanța;

g) Eforie Sud, județul Constanța;

h) Techirghiol, județul Constanța;

i) Tuzla, județul Constanța;

j) Costinești, județul Constanța;

k) Neptun-Olimp, județul Constanța;

l) Jupiter, județul Constanța;

m) Cap Aurora, județul Constanța;

n) Venus, județul Constanța;

o) Saturn, județul Constanța;

p) Mangalia, județul Constanța;

q) 2 Mai, județul Constanța;

r) Vama Veche, județul Constanța.

(2) În condițiile stabilite la alin. (1) administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă, dacă toate persoanele fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.13 – (1) Se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.14 – Începând cu data de 01.06.2021, se propune creșterea gradului de ocupare, la 70% din capacitatea maximă a spațiilor pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Art.15 – Se propune eliminarea interdicțiilor de intrare în România a cetățenilor străini și apatrizi, prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 7 și art. 2 alin. (5) din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531 din 10 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Art.16 – Se propune ca festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar să poată fi desfășurate cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității) în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății.

Art.17 – Se propune exceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.

Art.18 – Se propune ca organizarea activității la locul de muncă, să fie realizată cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare al angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și de numărul de angajații aflați în intervalul de 90 de zile de la data testului pozitiv, pentru salariații care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/494581618656595

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.