Actualitate

Unde se vor amplasa, în Bistrița, sirene de alarmare în caz de rupere a barajului Colibița

Municipalitatea va în folosință cu titlu gratuit șase suprafețe de teren, proprietate publică, pentru realizarea sistemului de avertizare-alarmare în cadrul proiectului ”Watman – Sistem informațional pentru managementul integrat al apelor – etapa II”, derulat prin Administrația Națională ”Apele Române”.

Sistemul de avertizare-alarmare implică amplasarea unor sirene în zonele inundabile din aval de barajele importante. Bistrița se află în unda de inundabilitate prognozată, provocată de ruperea barajului Colibița.

Bistrița aflându-se în unda de inundabilitate prognozată, provocată de ruperea barajului Colibița.

Dimensiunile necesare amplasării sirenelor sunt de 4×4 m, proiectul constând în edificarea unor platforme betonate pe care se vor amplasa pilonii auto portanți de 10-30 m ce vor fi utilizați pentru susținerea goarnelor de sirenă, antenă, paratrăsnet, precum și realizarea instalațiilor/dotărilor necesare funcționării sistemului de avertizare.

Cele șase amplasamente din Bistrița pentru sirene:

  • str. Sigmirului (zona pistei de karting)
  • str. Simpozionului nr. 2 (baza de producție a DSP)
  • str. Victor Babeș nr . 28 (baza de producție a DSP)
  • str. Grănicerilor (parcare)
  • Viișoara, str. Speranței (zona blocurilor sociale)
  • Sărata (școala gimnazială)

Proiectul de hotărâre este pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 24 iunie.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.