Actualitate

Cu câte guri a vrut să mănânce Botiș?

Răspunsul la această întrebare este „cu mult mai multe decât avea nevoie”. Dezvăluirile făcute de Revista Kamikaze îmi confirmă unele informații pe care le-am primit în timp ce scriam despre proiectul „Șansa la demnitate”.

Atunci am aflat că  proiectul„Șansa la demnitate” (finanțat cu circa 20 de miliarde de lei vechi) e doar vârful icebergului. Dacă era doar atât, probabil că și azi Neluțu ne ținea predici de la Guvern despre cât de leneși suntem noi și neam de neamul nostru. Dovada că nu a fost doar atât e deja certă. A descoperit-o Revista Kamikaze. Botiș mai semnase mai multe proiecte care urmau să intre în implementare, unele direct prin Asociația „Parteneriat Euroactiv”, altele pentru Asociația „Șansa la demnitate” înființată tot de Alina Căpraru, altele pentru cunoscuți și apropiați cărora le-a facilitat drumul la bani europeni pe niște scurtături pe care nu au acces oamenii cinstiți și de bună credință.

Jeluirea de zilele trecute a președintelui Camerei de Comerț, Vasile Bar, și elogiile languroase aduse lui Botiș mă fac să cred că nu era deloc străin de vreun „parteneriat” bănos. În fond, CCI nu are nicio activitate notabilă în afară de Centrul Europe Direct, Topul Firmelor e mai mult unul al firmelor falimentare și cu datorii la stat, de cotizat la Cameră nu știu câte companii mai cotizează mai ales că nu prea cred că mai vede cineva sensul acestei organizații. În aceste condiții, singurul colac de salvare al lui Vasile Bar sunt banii europeni, nu de alta, dar, dacă se scufundă corabia CCI, unde să se ducă? Jeep-ul luat de la familia Sighiartău în schimbul unui teren nu merge cu aer, iar clubul Gloria unde are mari funcții onorifice abia mai respiră și el. Botiș era salvarea. Acum, că i s-a înfundat, merită din partea lui Vasile Bar măcar un bocet autentic românesc din care să nu lipsească „speranța” că poate, poate scapă măcar un proiect, poate chiar al Camerei.

Abia acum îmi explic tonele de scame luate lui Botiș de același Vasile Bar la o întrunire cu vreo patru-cinci oameni de afaceri din județ. Imediat ce s-a terminat, Bar și Botiș s-au retras într-un separeu la un business lanch.

În informațiile pe care l-am obținut grație unor surse de nădejde se menționează implicarea în povestea cu bani europeni a unor medici bistrițeni care lucrează și la spital, și în cabinete proprii. Mai precis, unii mari specialiști își cheamă pacienții în Policlinică să-i consulte. De fapt, nu-i consultă, ci îi programează la altă oră la cabinetul privat unde fiecare consultație costă cel puțin o sută de lei. Au așadar șmecheria în sânge, lucrează la stat de unde racolează pacienți, dar și în cabinete private. Sunt atât de nesimțiți încât îi văd în stare să-și bage afund rău de tot mâna prin sacul cu bani europeni.

E cât se poate de clar că PDL nu l-ar fi schimbat pe Botiș din funcția de ministru pentru 20 de miliarde de lei vechi în această lume în care chiar mai marii partidului spun că sunt alții care fură mai mult și, în comparație cu ei, Botiș e mic copil. Spun asta pentru că m-am convins că, în lumea politică, nu e condamnată fapta în sine, ci cantitatea. Adică, dacă cineva fură un ou, iar altcineva un bou, ultimul e demn de hulă, primul, nu. Juridic însă lucrurile nu stau așa. Contează și prejudiciul, e adevărat, dar sunt pline închisorile de oameni care au furat găini ca să nu moară de foame. În cazul lor nimeni nu mai face comparații de acest fel.

Acum înțeleg și sensul spuselor lui Ioan Oltean care zicea recent: „Botiș a plătit cu vârf și îndesat”. Inițial mi s-a părut o exagerare fiindcă omul nu a pierdut decât o funcție pe care, oricum, nu o merita. E sănătos, are un loc de muncă, are cabinet parlamentar, are mașină de serviciu cu care înțeleg că încă se mai dă doamna Căpraru, are casă, are ce mânca, e liber. Ce, Doamne iartă-mă, a pierdut? Acum, că citesc negru pe alb că avea încă trei proiecte semnate, îmi dau seama că a pierdut șansa de a se îmbogăți și mai mult.

O, sunt cu adevărat distrusă și o să țin doliu!

Eu cred că cea mai bună răsplată pământească pentru acești oameni din jurul nesătulului Botiș e să ajungă să nu mai aibă niciun job, să vină plini de bună-credință la o bursă cu locuri de muncă fictive, să-și depună zeci de CV-uri, să-i creadă pe cei care le promit că îi vor suna, să se ducă acasă și să aștepte, degeaba, cu săptămânile, un semn de viață.

Asta le-au făcut celor peste o mie de oameni care au venit la ultima Bursă a locurilor de muncă făcută la comanda ex-ministrului Botiș, preocupat să-și demonstreze „performanțele” de ministru, dar care știa foarte bine că nu are cine să-i angajeze pe amărâți fiindcă 90% din firme abia mai respiră. Asta au făcut, asta merită să li se întâmple și lor fiindcă și-au bătut joc de oameni nevinovați.

Despre menținerea lui Botiș în cursa pentru Primăria Bistrița am un singur lucru de spus: e o glumă proastă. Nici măcar nu ne vine să râdem.

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.