Timp de gândire

Ce trebuie să se mai întâmple la Năsăud?

Moartea unui copil este o întâmplare atât de tragică încât te lasă fără cuvinte. Moartea unui copil care a făcut o simplă entorsă cu atât mai mult. În vâltoarea din ultimele zile s-au spus multe, s-au dat verdicte, s-au cerut demisii, s-au pus întrebări. Nu e nevoie de încă una, dar totuşi, o am pe limbă şi nu mă pot abţine: de ce mai există spitalul din Năsăud? De ce nu îl închide nimeni?

Veşnic subfinanţat, întotdeauna în criză de specialişti, măcinat de conflicte între conducere şi sindicate, între conducere şi ceilalţi medici, spitalul din Năsăud, plin cu medici din Republica Moldova, refugiaţi la noi, a creat cele mai multe subiecte de presă negative din acest judeţ. În comparaţie cu el, spitalul din Beclean parcă nici nu există.

În 2008, fostul deputat PRM Ioan Aurel Rus cerea public demisia medicului Rodica Ianul şi a asistentei Gabriela Policec de la Spitalul Orăşenesc „George Trifon” Năsăud pe care le acuza că au administrat unui copil de 6 ani Ampicilină, deşi acesta era alergic la medicament, ceea ce a dus la intrarea lui în şoc anafilactic şi apoi la o stare vegetativă persistentă. Tatăl fetiţei, Ioan Cârcu, a relatat că fetiţa avea 5 ani şi 5 luni când a fost dusă de mama ei la spitalul din Năsăud pentru o banală tuse. A fost consultată şi i s-a administrat ampicilină intravenos fără să i se facă vreun test în prealabil dacă suportă sau nu medicamentul. Ca urmare, copilul a făcut şoc anafilactic. „Am găsit-o cu unghiile şi buzele vinete, fără suflare în sala de tratamente a spitalului. Era doar o asistentă în sală, care a ignorat-o pe fetiţă. Am fugit după ajutoare, a intrat în stop cardio-respirator, a fost resurcitată foarte greu, s-a produs o hipoxie, creierul a avut de suferit, este diagnosticată cu stare vegetativă persistentă. Acum nu mai poate face nimic, plânge foarte mult, face crize epileptice. Suntem nevoiţi să stăm foarte mult prin spitale. Dintr-un copil minunat, au transformat-o într-o legumă. Am făcut plângere la Colegiul Medicilor, ni s-a spus că nu este culpă medicală. Eu cred că este lipsă de profesionalism şi iresponsabilitate”, a declarat bărbatul. Preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, medicul Dănuţ Cocoi, a declarat atunci că a fost sesizat de părinţii copilului în legătură cu situaţia creată, dar în urma analizei făcute şi a anchetei efectuate de Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor a reieşit nevinovăţia medicului acuzat.

Tot în anul respectiv, directorul Spitalului Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, medicul Adrian George, a fost demis din funcţie prin ordin al ministrului de atunci şi de acum Eugen Nicolăescu. S-a ajuns la demiterea sa în urma unui control efectuat de Ministerul Sănătăţii Publice în care s-au luat în calcul indicatorii realizaţi de spitale, la Năsăud imputându-se conducerii probleme de ordin economic. Ulterior el a revenit în funcţie. Adrian George este membru PSD. El a deţinut până în 2006 şi funcţia de consilier local în Consiliul Local Năsăud, însă şi-a dat demisia după ce directorilor de spitale li s-a pus în vedere să aleagă între cele două calităţi.

În 2010, o elevă de 17 ani din satul Rebra a murit în acelaşi spital în urma unui stop cardio-respirator la o zi după ce i s-a făcut rău la şcoală şi cu câteva minute înainte să decoleze un un elicopter SMURD ce urma să o transporte la o clinică universitară de specialitate. Pacienta a fost văzută de un chirurg care i-a administrat un tratament. Iniţial, ea s-a simţit mai bine, dar a murit imediat după aceea.  Inspectoratul Judeţean de Poliţie a început o anchetă la Spitalul Năsăud pentru a afla dacă fata a fost tratată corespunzător. Nu ştim rezultatele ei.

Toate aceste întâmplări nefericite spun ceva despre instituţia din Năsăud care ar merita închisă din moment ce nu are capacitatea medicală de a face faţă nici măcar cazurilor aparent simple. Cazul fetiţei de patru ani, plimbată dintr-o parte în alta via Spitalul Năsăud e ultimul semnal de alarmă pe care, de data aceasta, îl trage un copil care s-a mutat în veşnicie.

Stimate autorităţi, finanţaţi serios spitalele mari, exideţi-le, plăţi bine medicii specialişti, supravegheaţi actul medical din ele chiar şi cu camere video. La Năsăud, e suficient un ambulatoriu pentru tratatrea cazurilor minore. Restul să fie direcţionate spre acele spitale în care medicii ştiu ce fac. Măcar acum, în ceasul al 12-lea, faceţi ceva.

Cristiana Sabău

15 comentarii

  • Am sa scriu ceva despre dna doctor Ianul. Nu cunosc cazul despre care ati scris, nu stiu amanunte, dar stiu ca in urma acestui scandal dna doctor si-a dat demisia si, din cate stiu, nu mai profeseaza. PACAT! Eu am cunoscut-o in urma cu mai multi ani, cand era revelatia Nasaudului si a zonei, poate chiar a judetului. Veneau oameni de peste tot cu copiii iar dansa primea pe toata lumea, fara sa astepte nimic in plic. Si asta, la orice ora din zi si din
    noapte. Am fost si eu cu copilul meu de cateva ori, era de o competenta iesita din comun. Si era foarte cumsecade, avea rabdare, asculta, dadea cele mai bune tratamente. Nu stiu ce s-a putut intampla atunci de a gresit asa de rau. Repet, nu cunosc amanuntele cazului, dar eu, personal, o regret pe dna doctor.

    • Am trecut si eu pe mana acestei doctorite.Chiar nu pot intelege cum e laudat un asemenea om?Ea a nenorocit si familia Carcu.

    • Doctorita Ianul este o femeie MINUNATA!!!! este un doctor exceptional care a facut bine la sute de copii din judetul acesta,eu am fost foarte bolnava ,am avut o forma rara de boala si am mers la ea si m-a salvat.Sunt zeci de doctori in lumea asta care mai gresesc si ce sa iti povestesc au murit 3 oameni in spital,de aia sunt spitalele pt cei bolnavi,nu pot sa traiasca toti oamenii.Doctorii nu vor sa te omoare,fac tot ce pot.Un doctor a invatat mai mult ca noi cei care comentam,a invatat 12 ani in care nu el stie cum a reusit.Cum sa ramana Nasaudul fara spital? daca ai un caz de urgenta ce faci mergi pana la Cluj si mori pe ambulanta? Asa a fost scris sa se intample nu trebuie sa distrugem si alte vieti care raman fara loc de munca pt un doctor din DEJ…..RESPECT PENTRU DOMNISOARA DOCTOR IANU!!! SPER SA MAI FIE DOCTORI SUPERBI CA SI EA.Am cunoscut-o pe Cristina fata familiei Carcu si era o fata desteapta si frumoasa,nu dorea nimeni sa ii faca rau(ei erau si rude) ,doctorita iubea copii ca si cum ar fi fost ai ei si acest lucru i-a marcat viata….

  • Nu stiu sa raspund la intrebarea Dumneavoastra .
    Va recomand un film care prezinta o situatie similara in alt oras .
    Este pe net in limba romana

    ,,eu sunt …Gabriel ,, merita vazut

  • aveti perfecta dreptate medicii de la spitalul din nasaud sunt mereu in cincediu si trebe sa sti cu cateva zile inainte de a te imbolnavi pt ca nu sunt tot timpul la urgente daca sunt nu sunt medici de specialitate

  • OK , m-am uitat la film , si ? Imi spui ca toate astea s-au intamplat pentru ca noi suntem necredinciosi ?????? Extraordinar cat de naivi sunt unii !!!! Daca ati fi fost voi in locul parintilor cum ati gandi ? Sa fim seriosi , e greseala medicilor si atat !!!!!!! Incercarea de a interpeta lucrurile intr-o directie religioasa este josnica !

    • Buna RICA

      Nu vreau sa va spun nimic si imi cer scuze daca Dumneavoastra considerati recomandarea mea este josnica
      Ca si Dumneavoastra sunt trist pentru cele intamplate .Nu sunt din Nasaud si nu doresc sa interpretz lucrurile intamplate acolo.Naiv nu sunt ,Credincios da ,poate nu suficient .De asta ma rog inca pentru o credinta mai puternica.
      Va rog sa ma iertati .

  • Doctoriţa Ianu e o profesionistă de marcă. A greşit o dată, grav. Nu ştiu dacă pentru greşeala asta trebuie decapitată. Dacă trebuie să i se distrugă viaţa. Cine nu a greşit la serviciu măcar o dată? Ce folos are societatea din asemenea linşaje?
    Pe de altă parte, spitalul năsăudean a ajuns la un nivel subteluric. Decât aşa, mai bine următoarea soluţie:
    -desfiinţare şi finanţarea corectă a unui serviciu UPU care să deservească Valea Someşului;
    -elicopter pe stadionul oraşului, cu kerosenul pregătit pentru ruta Năsăud-Tg. Mureş (Cluj).

  • Dna ziartista, daca un medic face o eroare, trebuie sa stricam tot, in loc se reparam ce se mai poate face? Cum adica sa desfintam spitalul din Nasaud? Ca sa le facem case si palate, rechinilor din Bistrita? Normal ca v-ar conveni asta. Cand ai ajunge la urgenta in Bn cu copilul cu febra, nici nu se uita la tine pana nu le captezi atentia cu un pliculet, bineinteles ca nu de ceai. Deci mai bine s-ar aloca fonduri si s-ar reorganiza activitatea in spitalul din nasaud si deratiza de doctori moldoveni si apoi poate nu vor mai muri oameni nevinovati. La bistrita am trait pe propia-mi piele, nu odata, indiferenta a doi medici *nesatui*, asa ca paote mai bine desfintati sptalul de hienele voastre de la judet.

  • In spitalul ala e o mizerie infernala – in primul rand cei care fac curatenia ar trebui inchisi pe viata – wc-urile sunt o sursa de infectie in spital.
    Doctorii sunt si ei oameni, nu linsati pe cineva care a facut numai bine si a gresi o data. Doctorii de acolo sufera de lipsa de aparatura, de un management defectuos… sunt si ei doar angajati – aruncati cu noroi in cine nu trebuie-doctorita Ianul e o sufletista…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.