(FOTO-VIDEO) Un front atmosferic rece traversează teritoriul ţării noastre şi aduce în zona noastră precipitaţii slabe cantitativ, care, în zonele montane, s-au transformat treptat în lapoviţă şi ninsoare. În zona de munte a județului, avem parte de prima ninsoare.
De altfel, drumarii au intervenit pe DN 17 în Pasul Tihuța. Ninge ca în povești și în Pasul Prislop.
”Vă rugăm ca, în perioada imediat următoare, să porniți la drum pregătiți pentru condiții de iarnă și să conduceți cu maximă prudență”, a transmis Instituția Prefectului.
La Piatra Fântânele s-a așternut primul strat subțire de zăpadă. Pe parcursul acestei zile au fost înregistrate -2 grade, acum în zonă fiind +1 grad Celsius. A nins în această după-amiază, iar zăpada s-a așternut într-un strat subțire. Și la Colibița se înregistrează +1 grad Celsius iar în zonă a fulguit ușor. Jandarmii montani sunt la datorie în zonele din aria de competență fiind pregătiți să intervină în sprijinul turiștilor, la nevoie, a anunțat Jandarmeria.
Poliţia recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.
”Frontul rece aferent unei zone de presiune scăzută aflată în tranzit spre NE-ul continentului va genera o arie de precipitații care va afecta județul vineri dimineață. Acestea vor fi predominant ploi în zonele de podiş, unde doar cu totul trecător acestea se pot transforma în lapoviță.
La deal si la munte, la peste 700 m alt., însă, vor predomina ninsorile, care în zonele înalte vor fi moderate cantitativ, la peste 1.200 m alt. urmând a se depune un strat de zăpadă de 5-7 cm. Sunt condiții de polei pe şoselele de altitudine din județ, aşa că, se impune vigilență maximă în aceste zone. În zonele înalte vântul se va intensifica viscolind şi spulperând zăpada, temperaturile resimțite, aici scăzând considerabil. Temperaturile maxime, vineri, vor fi cuprinse între -1° C în zonele submontane şi nu mai mult de 5°C în cele de podiş din SV-ul județului”, scrie Meteo.BN, care a adăugat:
”Pasul Tihuța s-a albit astăzi, ninge iar vântul s-a intensificat, viscolind și spulberând ninsoarea la peste 1.000 m. Aici, se înregistrează acum -1.4°C! Ninsori sunt raportate şi în zona înaltă a Colibiței, pe Strâmba, de asemenea! Astfel, grijă mare, dacă aveți drum prin aceste zone, iarnă în toată regula sus.
Cam aşa arată prima incursiune mai sănătoasă a iernii din acest sezon, în județul nostru, la peste 900 m alt. A nins frumos în toate masivele, până la altitudini submontane, cu depuneri, aici, de 3-5 cm. Mai sus, pe creste, zăpada este local, mai mare, adunată în suluri si plăci de mici dimensiuni, de vântul intens. Astfel, pentru cei care alegeți incursiuni montane în week-end, echipamentul de iarnă este obligatoriu, chiar dacă temperaturile sunt în creştere. Că tot am vb de temperaturi, în week-end asteptam o incălzire a vremii, cu valori cuprinse între 5°C lângă munți şi chiar 8 – 9°C, duminică, la podiş. Se opresc şi precipitațiile şi tot duminică vom zări si soarele! Deci, linişte şi pace la sfârşit de săptămână, pe meleagurile noastre!”.
Adaugă comentariu