Social

Accident grav la Poiana Ilvei. Soț și soție, loviți de mașină. Femeia a murit (FOTO-VIDEO)

Echipajul de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud si echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD au intervenit în localitatea Poiana Ilvei la un grav accident rutier.

Două persoane, soț și soție, au fost loviți în plin de o mașină, în timp ce duceau spre gospodărie doi bivoli. În urma accidentului, femeia a murit. Bărbatul a suferit un traumatism cranian și a fost dus la spital. Animalele au fost și ele lovite, unul dintre ele mortal.

Echipajele medicale au găsit femeia de 60 de ani în stop cardio-respirator, iar paramedicii au început aplicarea protocolului de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiindu-i declarat decesul la locul accidentului.

Conducătorul auto din Ilva Mare, conștient, politraumatizat, a fost transportat la spital, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din Ilva Mare, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 172 D prin localitatea Poiana Ilvei înspre Ilva Mică, a accidentat două persoane. În urma impactului, din nefericire o femeie de 60 de ani din Poiana Ilvei, care se deplasa în calitate de conducător de animale, a decedat iar un bărbat de 66 de ani din aceeași localitate a fost rănit și transportat la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști, rezultatul fiind negativ și a fost ulterior transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.

6 comentarii

  • Doua persoane au fost accidentate dintre care una mortal in timp ce conduceau doi bivoli pe un drum judetean. Pozitia in care este masina oprita imi spune ca persoanele accidentate impreuna cu bivoli lor nu prea erau pe marginea drumului. Concluziile va rog sa le trageti voi astia care comentati a la Tepes si Plumb

    • Atat de bou esti ca te invidiaza si bivolul ramas in viata.Daca tu crezi ca masina ta intepeneste cand pui frana si nu se mai misca ,cel mai probabil necontrolat datorita carosabilului ud ,inseamna ca trebe sa mergi sa iti predai permisul pentru ca pe langa problemele la mansarda cu necrofilia si cu grandomania obsesiva,pe care le ai ,ai lacune grave despre procesul de franare al unui autovehicol.Si daca ar fi sa ai dreptate ca femeia era pe mijlocul drumului nu poti sa îi omori pe toti care mai gresesc doar pentru ca tu esti bolnav psihic .Spune drept ,asa i ca ti ar placea sa fie o lege ca daca unul nu traverseaza pe trecere si iti incurca tie traiectoria glorioasa poti sa treci cu masina peste el si nici macar sa opresti?

  • Incet or ramane numa deseuri pe 4 roti abandonate de nemti pe drumuri. Or BEA OAMENII ULEI ARS….motorina e scumpa .Animalele nu mai au loc de ruginituri…
    O masina cu itp pe bune, becuri, frane, mers legal, ii vedea si putea frana sa fim seriosi, ca ne bate Dumnezeu….
    Dar smecheria asa arata….
    In Franta e eveniment transhumanta, turistic, se inchide circulatia…pe valea Somesului amendeaza ciobanii daca trec cu oile prin sat….la casa omului care plateste impozit….

    Din ce credeti ca o sa traiasca oamenii astia, pe bune acuma? Autoritatile, vedeti ca ii alungati….Ruginitura nemteasca consuma bani, oaia, vaca, da bani, lapte carne,,,,

    Sa mor daca va inteleg.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.