Grupul TeraPlast anunță extinderea echipei manageriale prin numirea unui director de dezvoltare. Acesta va coordona strategiile de dezvoltare pentru toate companiile din cadrul Grupului. Este vorba de Laszlo Vajda, până acum Country Manager pentru România și Ungaria pentru Grupul Pipelife.
Completarea responsabilităților executive cu o poziție dedicată dezvoltării vine ca urmare a obiectivelor de creștere a portofoliului de business-uri și produse pentru capitalizarea noilor oportunități din piață. Prin cooptarea lui Laszlo Vajda, Grupul va beneficia de vasta experiență dobândită de acesta pe piețele externe și în domeniul procesării polimerilor.
Laszlo Vajda are peste 20 de ani de experiență în domeniu, iar diversele poziții ierarhice ocupate în carieră îl fac un fin cunoscător al proceselor de producție și în același timp un strateg capabil, anunță compania.
”Business-ul este judecat prin prisma cifrelor raportate. În spatele cifrelor, însă, se află oamenii, ideile și puterea lor de muncă. Ei sunt cei care generează idei și le transformă în profit pentru acționari. De când ne-am asumat obiectivul de a avea o creștere de două cifre pe an, a devenit evidentă necesitatea unei poziții de director de dezvoltare. Laci este în primul rând un profesionist care vine dintr-o organizație globală și va fi un atu important în dezvoltarea Grupului. Vine cu o experiență care o va completa pe a noastră. La nivel de Grup cultivăm performanța colegilor noștri fie prin promovarea internă, fie prin recrutarea externă a unor specialiști bine ancorați în piață, care au aceleași valori ca noi. Viziunea și capacitatea de adaptare ale echipei noastre au făcut Grupul TeraPlast jucătorul regional puternic care este astăzi”, a afirmat Alexandru Stânean, directorul general al Grupului TeraPlast.
”Ca actor în această piață în ultimii 15 ani, am urmărit evoluția TeraPlast, creșterea sustenabilă și dinamismul care au făcut Grupul să fie ceea ce este astăzi. Pentru oricine, din această industrie și nu numai, reprezintă un model de dezvoltare durabilă și ar trebui luat ca exemplu!”, a declarat Laszlo Vajda. ”Împărtășesc în întregime filosofia care domină organizația și din această perspectivă integrarea în cadrul echipei este ușoară. Prin urmare, suntem pe aceeași lungime de undă, avem perspective armonizate, iar acesta este punctul ideal de pornire pentru a lucra împreună în arii cheie pe strategii care să asigure Grupului evoluția și îmbunătățirea continuă a performanțelor. Avem o agendă încărcată; TeraPlast vrea să fie model de dezvoltare sustenabilă, pentru România și nu numai, iar strategia noastră se concentrează pe reciclare, utilizarea eficientă a resurselor și integrarea în modelul de business a tuturor valorilor de sustenabilitate: mediu, social și guvernanță”, a adăugat el.
Laszlo Vajda se alătură Grupului TeraPlast având 20 de ani experiență în companii procesatoare a polimerilor, în diverse poziții. De-a lungul timpului, a fost responsabil de procese de producție, de supervizarea investițiilor, eficientizarea fluxurilor tehnice și de producție, precum și dezvoltarea de produse și managementul calității. Totodată, a căpătat experiență strategică din poziția de director general, coordonând în ultimii ani activitatea din România și Ungaria a Grupului Pipelife.
Evenimente recente
- Grupul TeraPlast a raportat în primele 9 luni ale anului o cifră de afaceri de 451 milioane de lei și o EBITDA de 64,5 milioane de lei, în creștere cu 46%, respectiv cu 32% față de primele nouă luni din 2020. În aceeași perioadă, profitul net al Grupului a crescut cu 41%, ajungând la 43,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2021, față de 30,6 milioane de lei în primele nouă luni din 2020.
- În cadrul investițiilor de 32 milioane de euro implementate de Grup în 2021, 20 de milioane de euro sunt direcționate către creșterea cu 50% a capacității de producție pentru linia de business Instalații, pentru a răspunde optim oportunităților de piață existente.
- Începând cu acest trimestru este operațională fabrica TeraBio Pack, o investiție de 12 milioane de euro pentru producția de ambalaje biodegradabile certificate OK Compost.
- Strategia Grupului include și obiective de dezvoltare durabilă. Din 2018 TeraPlast deține brevet pentru producția de țevi din PVC multistrat cu miez reciclat. Din 2021, capacitatea de procesare a fabricii de reciclare crește de la 12.000 t/an la 31.000 t/an. Totodată, peste 7.000 de module fotovoltaice sunt montate pe halele din Parcul Industrial din Sărățel, iar Grupul plănuiește extinderea acestora și pe halele noi de producție și depozitare pentru a-și asigura independent și responsabil o parte din necesarul de energie.
Adaugă comentariu