În week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni în scopul prevenirii și combaterii comportamentului agresiv în trafic, dar și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Astfel, polițiștii au efectuat verificări în mai multe filtre, instituite pe principalele artere rutiere din județ. Totodată, pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului, au fost efectuate testări cu aparatele etilotest.
La activități au participat polițiștii Serviciului Rutier, polițiști din cadrul Polițiilor orășenești Năsăud și Beclean, iar pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproape 35.000 de lei.
Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea a 17 permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză și conducerea sub influența alcoolului și retragerea a 4 certificate de înmatriculare.
Peste 180 de șoferi și autoturisme au fost verificate cu privire la valabilitatea documentelor stabilite de lege.
Adaugă comentariu