Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a făcut parte din delegația care a participat la şedinţa comună a Parlamentelor Republicii Moldova şi României, la Chișinău. La finalul acesteia a fost adoptată o Declaraţie comună.
Daniel Suciu a luat cuvântul în plen.
”Eu nu i-aș spune discurs, ci doar o mărturisire a unui ardelean vorbind în mijlocul fraților săi de dincolo și dincoace de Prut. Sunt asumat în tot ceea ce spun, ca de obicei, și recunosc că sunt onorat să fi putut transmite din gândurile mele colegilor, în aceste momente complicate și istorice. Adevărul așteaptă mereu iar minciuna se grăbește întotdeauna, spunea Alexandru Vlahuță. Dar adevărul că frații mereu vor fi frați va birui”, a menționat deputatul PSD.
Fain…mai ales ca ati pus si de o hora ca la mitingu lui Dragnea replica la 10 august…La asta va pricepeti voi peesedeee si îi invatati si pe peeeneelee.Sigur ca si astia invata repede.Ca vorba aia …peste toate momentele grele ,românul a trecut cu cate o hora ,cate o doina de jale…facute de politicieni si ciocoi iar la razboi in fața inamicului ,desculti,mergeau tot amarații…iar cand se termina razboiul va dati mâna si pa pupati pe gingii cu invingatorul idiferent care e ,doar sa va pastrati privilegiile.
După lozincile care le rumegi, de vede că ți-ai luat murea de 10 august înapoi acum când vezi prețurile.
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și la valorile occidentale este singura modalitate prin care granița poate fi desființată. Cât despre reîntregirea poporului român, să lăsăm poporul să aleagă. Suntem un popor democratic și trebuie să respectăm voința majorității. Declarațiile bombastice ale unor politicieni sunt făcute adesea pentru interese personale și de partid.