Actualitate

Câini din 12 țări la ”Bistritzer Burg Dog Show”. Sunt mai puțini ca în alți ani și din cauza căldurii

(FOTO) Peste 330 de câini din 12 țări participă la ”Bistritzer Burg Dog Show” de la Viișoara – Complex Heidenfeld, eveniment organizat de Asociația Chinologică Bistrița-Năsăud, condusă de Matilda Gubesch. Sunt cu două sute mai puțini ca la ediția precedentă atât din cauza războiului din Ucraina, cât și a căldurii toride. Celor care au venit organizatorii le-au pus la dispoziție un ventilator cu apă ca să se mai răcorească și furtune cu pulverizare.

”Avem câini din România, Republica Moldova, Cehia, Slovacia, Italia, Belgia, Franța, Norvegia, Ungaria, dar și din alte țări. Sunt foarte încântată de numărul mare de străini care au venit, mai ales în situația de acum, cauzată de războiul din Ucraina. Dacă nu era acest război, aveam mult mai mulți câini înscriși. Cu toate acestea, sunt peste 30 de câini care au venit din Ucraina, iar noi i-am ajutat pe stăpâni oferindu-le posibilitatea să achite tariful tariful românesc, nu cel pentru străini. Oricum, față de anul trecut, avem cu vreo 200 de câini mai puțini la Bistritzer Burg Dog Show. Războiul este o cauză, iar a doua este căldura. Eu am cerut Asociației Chinologice Române să ne aprobe să organizăm expoziția în luna aprilie pentru că majoritatea câinilor din zona noastră sunt blănoși, iar acum în iulie nu prea au blană. Nu te poți prezenta în concurs cu un câine care nu are blană, care nu arată așa cum trebuie, dar ne-au repartizat în iulie. Sperăm ca anul viitor să o putem organiza în aprilie”, a Matilda Gubesh.

Organizatorii s-au pregătit însă pentru ca să vină în ajutorul câinilor și stăpânilor în aceste zile toride.

”Am cumpărat un ventilator cu apă ca să poată lumea să se răcorească, am pus niște furtune cu pulverizare, iar corturile le-am pus sub copaci să fie cât mai multă umbră. Au fost expoziții organizate pe terenuri de sport unde nu era pic de umbră, iar lumea a și renunțat la a doua expoziție din cauza căldurii. Din acest punct de vedere, noi suntem norocoși, iar locația pe care Primăria Bistrița ne-a pus-o la dispoziție este extraordinară. Plus că avem grupuri sanitare, apă, duș, apă potabilă în mai multe locuri, copacii aceștia care sunt minunați, iar cu ventilatorul și cu furtunele eu zic că ne descurcăm”, a spus ea.

Printre cei peste 330 de câini prezenți zilele acestea la Bistrița, sunt mulți din rasa Akita Inu și Akita american, Ciobănești germani, Ciobănești românești, exemplare frumoase.

Publicul are acces la expoziție. Un bilet de intrare costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.

PROGRAMUL EXPOZIȚIILOR CAC –CACIB – 23.07.2022

  • 11.45-13.00 – BIS -CAC 1
  • 13.00-14.00 – Pauză de masă
  • 14.00-16.00 – Arbitrajul câinilor la ringuri CACIB 1
  • 16.30-17.15 – DEMONSTRATIE DE DRESAJ
  • 17.30-18.30 – BIS CACIB 1

PROGRAMUL EXPOZIȚIILOR CAC-CACIB DATA – 24.07.2022

  • 7.15 – 9.15. – Accesul câinilor și controlul sanitar veterinar
  • 9.30 – 11.30– Arbitrajul câinilor pe ringuri – CAC 2 .
  • 12.00-13.00 –BIS CAC 2
  • 13.00-14.00 – Pauză de masă
  • 14.15 – 15.30-Arbitrajul câinilor la ringuri – CACIB2
  • 16.00-17.30 – BIS – SUPREME BIS.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.