Dacă vrei să le explici unora că ceea ce se întâmplă astăzi în oraș, cu străzi săpate și aparent abandonate, este consecința a 30 de ani de haos în administrația locală, nici nu vor să te asculte. Ei știu una și bună: să caute un vinovat pe care să-l crucifice. Numai că nu există doar unul. Sunt atât de mulți, înșirați de-a lungul acestor ani, încât e greu să-ți dai seama cine a început totul, dar să încercăm măcar.
Primul și cel mai mare vinovat este sistemul comunist care i-a deposedat pe oameni de proprietățile lor. Când s-au văzut din nou stăpâni pe terenuri, unii de drept, alții abuziv, fiecare a făcut ce a vrut: a tras sfori, și-a ridicat casa în mijlocul drumului sau pe un vârf de deal, și-a tras apa prin rețea improvizată, curentul pe unde a putut, a deversat apa menajeră în șanț, iar statul nu i-a făcut nimic fiindcă statul era format și în anii 90 din aceiași oameni care au aplaudat și susținut comunismul.
Ordinea impusă de sistemul vechi s-a transformat în noul haos al democrației. E de ajuns să răsfoim declarațiile de avere ale unor funcționari cu state vechi prin primării sau vechile structuri comuniste ca să aflăm că ei înșiși și-au ridicat case în locuri unde nu era nimic, nicio rețea de utilități, niciun drum pentru că tot ei au avut grijă apoi să găsească portița prin care statul să le ducă aceste rețele la poartă și să le asfalteze drumul. Așa se face că, după ce s-a ridicat o casă pe un teren viran, a mai apărut una și încă una și a prins contur o stradă de pe care nu putea lipsi câte unul cu spirit antreprenorial românesc din categoria ”să nu lucrăm, dar să câștigăm”. Când și-a dat seama că de palma lui de teren depinde amenajarea unui drum, a cerut pe ea cât pe un deal întreg, convins că statul nu va avea ce face și va plăti pentru trecerea ”străzii private în domeniul public”, dar administrația, prin edilii încăpățânați sau incapabili de negociere, nu a cedat, a tergiversat.
Pe cel care nu a vrut nici mort să cedeze gratuit teren statului nu l-a interesat decât câștigul lui. Nici că pe stradă nu se va putea turna asfalt, că nu va veni mașina de deszăpezit, că nu se va putea monta conducta magistrală de apă și nici nu îi va fi racordată casa la canalizare. Ce-i drept, câtă vreme nimeni nu i-a făcut nimic nici măcar dacă nu și-a curățat fosa, de ce să-l intereseze? Dar, câte unul din specia asta a reușit, fără să-și dea seama, să condamne un oraș întreg la ceea ce vedeți astăzi: haos.
De ce? Pentru că, pe de-o parte, a fost lăsat în pace de toate administrațiile post-decembriste, iar pe de altă parte s-au găsit și unii politicieni care l-au mângâiat pe cap. Poate nu vă mai amintiți, dar, înainte de campania electorală din 2020, a fost un adevărat spectacol cu panouri montate pe străzi, cu discuții la drumul mare, fotografii, filmulețe, postări pe Facebook, o pierdere de vreme pentru că, în fapt, respectivilor de pe dealuri trebuia să nu li se autorizeze nicio construcție în lipsa utilităților. Administrația locală nu trebuia să le facă buletine. La capetele acestor străzi ”private”, trebuiau ridicate ziduri ca să nu poată intra și ieși cu mașinile pline de noroi. Gunoiul nu trebuia ridicat, date sancțiuni aspre pentru cei care deversau ape menajere, etc. Urbea trebuia să-și vadă de proiectele ei de dezvoltare.
Haosul urbanistic a început cu ”casele de vacanță” autorizate de administrația Vasile Moldovan (PDL) și s-a încheiat apoteotic cu ”anexele gospodărești” pe care și-a pus viza de legalitate administrația Ovidiu Crețu (PSD), cot la cot cu marii apărători ai urbanismului din administrația locală, funcționari publici înalți sau mici, care au închis ochii la denumiri false știind foarte bine că respectivii își ridică vile și case. În fapt, au fost decenii de aberații și excepții care ne-au costat și ne costă extrem de mult în caz că ați uitat fiind ocupați cu toții cu pârtii, aqualand-uri, mere, struți și ouă gigant.
În tot acest haos, pe final de mandat social-democrat, s-au dat telefoane pe la Aquabis să mai aștepte înainte să scoată la licitație proiectele de înlocuire a rețelelor din Bistrița până se va reuși marea minune a convingerii viloșilor să cedeze străzile private domeniului public, dar nu s-a reușit decât contraperformanța ca Bistrița să fie la coada localităților din județ în care se înlocuiesc vechile conducte de apă și canal. Acest lucru se întâmplă și pentru că tot politicienii, în special cei de la PSD care au condus orașul timp de 12 ani, au acceptat ca Bistrița să aibă un singur vot nesemnificativ în toate ADI-urile județului. Deși e cel mai mare consumator de apă din județ, cel mai mare furnizor de gunoi, votul orașului în aceste structuri asociative valorează cât al comunei Miceștii de Câmpie, ai cărei locuitori ar încăpea lejer în două blocuri mari din municipiu.
Iar atunci când tu ai un singur vot, nu poți influența campania de ”împliniri mărețe” prin care apa și canalul să ajungă și în cel mai îndepărtat cătun unde – ce să vezi? – nici măcar sunt dorite (cazul Telciu). Stai și aștepți să-ți vină rândul, iar între timp spargi stradă de stradă să-ți repari avariile ca să nu lași oamenii fără apă, cum a fost cazul străzii Sucevei unde avaria a durat săptămâni.
La rândul ei, Aquabis nu are de ce să asculte de tine și să te introducă primul pe lista de investiții din moment ce tu nu contezi. Iată de ce contractul pentru înlocuirea rețelelor din Bistrița este scos la licitație abia acum, în 2022, când putea fi încheiat de ani buni mai ales că se știa de un deceniu că vrem linii verzi, pasaje subterane, autogări suspendate și axe, lucrări care presupun săpături la mare adâncime.
Însă acum se apropie rapid și ziua în care se trage linie la fonduri europene pentru că s-a încheiat perioada de finanțare, iar cei care nu au cheltuit banii îi pierd, așa că am ajuns în situația de față: avem străzi săpate și aparent lăsate de izbeliște. Avem firme care au câștigat contracte care au termene de începere a lucrărilor și de execuție care pot ajunge să fie executate silit, deci în faliment, dacă nu încep să lucreze atunci când și-au asumat prin contract că o vor face.
Cum în urma decopertării au ieșit la suprafață conducte vechi de apă și canal pentru înlocuirea cărora există bani europeni, dar trebuie așteptat cel puțin o jumătate de an să fie adjudecată licitația organizată de Aquabis, sunt două variante. Una este ca Primăria să-și vadă de asfaltările ei – ca să nu piardă banii europeni – întrucât în proiecte nu sunt prevăzute înlocuiri de rețele de apă, iar a doua este să caute soluții să facă o lucrare bună ca să nu vină Aquabis să spargă asfaltul nou a doua zi. Așa că zilnic aflăm despre cum se caută bani în carul cu fân pentru că o conductă costă de la câteva sute de mii de lei în sus.
Dar are cineva timp și răbdare să scotocească în istoria recentă și să vadă de ce s-a ajuns aici? Nu! Cel mai simplu și cel mai ușor este să găsești un vinovat în mijlocul drumului. Și acela nu poate fi decât constructorul care și-a lăsat utilajul inscripționat în stradă în așteptarea ședinței în care se alocă bani pentru conductă, a licitației care se încarcă pe SICAP, a câștigătorului, a firmei care să instaleze conducta și să facă branșamentele. Cel mai simplu este să-l înjuri pe cel cu sigla de pe utilaj care nu are în contract decât să toarne asfalt sau pe cei care conduc acum. E mult mai greu să-ți aduci aminte cum Bistrița tropăia câte 10 zile pe an la Târgul Mare, cum majoritatea aleasă de popor aloca în delir bani pentru telescaunul care funcționa câte o lună în an cel mult, cum aproba PUZ-ul lui X și PUD-ul lui Y.
Cel mai simplu este să-l înjuri pe cel din fața ta, fără să te uiți la adevărații artizani ai haosului de azi, bine pitiți prin vilele lor ridicate pe străzi private pe care și le-au asfaltat cu grijă în timpul mandatelor, le-au racordat la utilități ca să aibă tot confortul la pensie.
Ați uitat să amintiți și de minunata pârtie de schi unde au îngropat încă vreo 10 milioane. Acum când constată că orașul este praf și infrastructura imbatranită se gândesc că este mai ușor sa-l înjure pe Turc. Oricum înjură doar cei care nu l-au votat nici prima data și care nu-l vor vota niciodată pentru că ei nu pot vota decât PSD-UL. Am o veste pentru aceștia: după ce se termină lucrările, Ioan Turc mai câștigă un mandat fără probleme.
Am uitat să menționez altceva: fosta administrație refuza să investească în infrastructură pentru că, în concepția fostului primar, erau ”bani îngropați”. A preferat pârtia sub pretextul că va aduce nu știu câți bani orașului. Deocamdată nu a adus nimic, doar a mâncat an de an alți bani. Apoi, a mai refuzat să investească bani din bugetul local în așteptarea fondurilor europene care, iată, au venit foarte târziu sau riscă să fie pierdute de la atâtea tergiversări. S-au cheltuit banii orașului pe tot felul de nimicuri, inclusiv pe asfaltul ”din bordură în bordură” care a fost spart a doua zi de Aquabis fiindcă a crăpat pe strada respectivă o conductă.
consiliere, iarâ ești cu peria și pupatu-n dos. Turc o sa mai iasă primar când o sa cânte cucu Lambada. Ce a făcut pana acum decât sa auzim “ vom, o sa”… nu exista altceva decât sa facă sa continue proiectele PSD ului! In rest minciuni cu restructurarea celor de care doamna Cristina scrie ca sunt vinovați, dar sunt de-a dreapata lui Turc și astăzi , plimbări cu Zagrean la București,( …am auzit ca l-ar propune ca și candidat la CJ 🙂) festivaluri eșuate … deci cu cine defilam, vorbește bine dar faptele nu-l definesc ca sa-l mai votez in veci!
@Iancu… ai dreptate…exista un ,,DACĂ” va termina…
Iancule …Turc va mai lua un mandat doar daca mai sta in pozitia de drepti in fata lui sefu mare de la CJ.Asa ca nu o mai da cu nereusitele psd ca îi faci rau la Turc…Se ‘nerveaza sefu’ si o sa il vezi primar pe Simionca si nici postul de la registrul comertului nu va ma fi asa de sigur.
D-na Sabau, am înțeles ca aia care au plecat au fost niște incompetenți, vedem asta zi de zi, dar ăștia care au venit sunt de doi ani!!! Adică aia care au plecat au accesat fondurile dar i-au durut în cot de ele, dar ăștia care au venit de ce nu s-au implicat mai mult ca au promis marea cu sarea în alegeri! Se fac proiecte și când se ajunge sa le implementeze constata ca nu pot din diverse cauze! Cauza este aceeasi: incompetenta maxima!
Da, da… de vină sunt dacii și romanii că ăștia au închis străzile și le-au spart fără să se gândească că nu au bani de conducte și nici nu era prevăzută înlocuirea lor.
Poi la ce avem primar, viceprimari, administrator public, directori, șefi de servicii, ingineri, toți angajați ai primăriei Bistrița? Nu trebuiau sa se gandeasca la problema asta înainte de a da drumul la lucrări ? Stăm acum cu străzile sparte luni de zile până se termină licitațiile. Să vedeți când începe școala ce distracție va fi. Suntem de râsul lumii în orașul ăsta.
Cred că nu ați înțeles nimic, dar nu faceți altceva decât să fiți portavocea a 99% din populație aflată în aceeași situație. La aceste lucrări trebuia să se gândească fosta administrație. Distracție plăcută pe pârtie alături de schiorii roșii!
Toți v-au promis marea cu sarea și pe toți i-ați crezut chiar dacă vă mințiseră deja de două ori, i-ați mai votat și a treia oară. Cei de care pomeniți sunt la primul mandat. Anteriorii vă spuneau la fiecare inundare a străzii Mihai Viteazul, în caz că ați uitat, citez: ”Shit happens!” Dacă aveți informații și probe despre ce vorbiți acolo, sub umbrela anonimatului, faceți plângeri la Parchet și DNA, să-i ia și să vină la conducerea orașului cinstiții care să nu le ia. Dacă nu aveți probe, tăceți și îndurați.
Dacă știți așa de bine, de ce nu vă scrieți frumos numele și prenumele și nu candidați ca să vă alegem primar? Nu știți nimic de fapt decât să vânturați bârfe sub anonimat.
@vasilica…spune ne tu cu argumente bazate pe stiinta de ce trebuie sa fim toti de acord cu tine ,sa avem aceleasi optiuni ,daca se poate neomarxiste,iar daca nu ,invoci ,,Bologna” asa ca sa pari tu mai interesant dar de fapr insinuezi ca toti cei care nu iti impartasesc parerile ar fi analfabeti functionali si sunr indoctrinati de nu stiu cine mai visezi tu cand te uiti la portretele lui Marx si Engels printre kata si degetul lui Vasilica Dănileț.Greseala trolilor ca si tine e ca voi credeti ca toti cetatenii care ,,indraznesc” sa aiba o parere contra sunt inrolati politic.Cat despre ,,Bologna” ar fi bine sa nu o mai invoci ca acolo e vorba de cu totul altceva.
@vasilica…In orasul asta exista doar Niculae si Turc? Astia oricum fac parte din doua partide care acum sunt intr o coalitie.Nu ne trebuie Niculae doar din perspectiva ca decat Niculae ,mai bine Turc.
Ca si sofer de tir stiu ca atunci cand pornesc in cursa posibil sa am nevoie de roata de rezerva…pentru lipsa ei nici nu pornesc…nu decopertez o strada sa ma opresc ca e ruginita conducta sau fundatia nu rexista l vibratii….
EU AM AVUT EXPERIENTA UNOR CETERNARI CARE VIN ITI DAU TABLA JOS DE PE CASA SI INCEP SA CEARA BANI SUPLIMENTARI PENTRU LETURI, BURLANE ca astfel nu ti termiba lucrarea ca pleaca
NU VAD NICI O DIFERENTA
da..vinovat e sistemul ca nu i pot legiu in ambele cazuri
Sau poate….in ambele cazuri in spate SE ASTEAPTA /SUNT AVANTAJE
PS in unirea pe o parte a strazii sa bagat un tub prevebtiv prin care sa bage primaria toate cablurile si pe cealslta parte NU si s au terminat lucrarile la faza de asfalt….acum vine promaria si spune ca si pe cealalta parte trebuie bagat un tub si au spart ce au lucrat
EU CRED CA LA MIJLOC E BANUL..
Strategia de imbogatire a constructorului e urmatoarea: CASTIGA LICITATIA CU PRET MIC, CERE AVANS INCEPE LUCRAREA …SI ASTEAPTA SA APARA LUCRARI NEPREVAZUTE, SA INDUCA BENEFICIARULUI CA AR FI FOST BINE SA FIE SCHIMBATA SOLUTIA PROIECTANTULUI ASTFEL INCAT SA AJUNGA LA PROFITUL DORIT SI PRELUNGIREA TERMENULUI.
Aveti dreptate !
Mama lor de privati nemernici ,cum nu vor ei sa- i dea statului nostru drag ,o bucata din terenul lor ,cu titlu gratuit!
Pentru maretia statului ,eu zic sa ne donam fiecare cate un organ !
Da, eu zic să nu dați nimic statului, să nu plătiți impozite, să nu cedați nici morți un fir de păr, dar să stați de dealuri și să nu vă mai numiți orășeni, ci delureni.
Stiti de ce rrrromanika e asa cum e ?!
Pentru ca fiecare vrea sa traiasca cu mana in buzunarul altuia !
Iar despre taxare ,care e talharie calificata ,ce sa spun !?
En n-am niciun contract comercial ,cu entitatea mafiota denumita stat ,asa ca nu ii dau nimic !
Multumesc Cristiana Sabau pentru un punct de vedere bine echilibrat. Multe proiecte in derulare au fost mostenite, dar negindite, parca acum cade sarcina pe actuala primarie sa le gindeasca pana la capat. Mostenirea toxica lasata ca se aiba mostenitorul „placere” de a acepta responzabilitate si pentru ca „fosta” are pe unde critica.
Macar stim, ca acum se vor face lucrari, sper, gindite si complete. Cel putin asa am eu impresie. Cu mici exceptii(buget participativ, votat si bagat in sertar)
Este excelent faptul ca orasul scapa de masini (in anumite locuri) pe perioada nedeterminata.Multi trebuie sa descopere bucuria si beneficiile mersului biped !!
Evident că toate aceste proiecte sunt rodul vechii administrații! Evident că lucrurile nu se fac de pe o zi pe alta, ci sunt rodul continuării unor proiecte. Dacă respectivele proiecte sunt de bun-augur, sigur, fără îndoială, continuarea lor va fi una benefică. Dacă proiectele sunt niște aberații, precum pârtia cocoșului, ele nu vor genera decât efecte negative. Sigur că perioada de absorție a fondurilor europene pentru exercițiul 2014-2020, cu prelungirea termenului de grație, se află lla capătul liniei, iar pentru a nu fi pierdute, logic, după arhicunoscutul obicei românesc, se urgentează lucrurile, chit că vor fi făcute exact de mântuială. Singurul scop este, ați ghicit, luarea bănuților! Evident că municipiul arată rău și este tot spart, prezentându-se ca după bombardamente, iar „opera” este a administrațiilor precedente, dar nici premisele nu se arată îmbucurătoare deloc. Să nu uităm că toți acești băiețași sunt în strânsă cârdășie unii cu alții. Să nu uităm cum au fost majorate tarifele la apă și canalizare, iar stimabilul Turc, acest ins priceput în ale managementului public (rezultatele celor peste 30 de ani în funcțiile publice stau mărturie) le-a susținut cu mare energie. Dacă era de partea bună a lucrurilor, militând pentru comunitate și creșterea calității serviciului public, ar fi pus presiune pe cei de la kakabis, determinându-i să-și facă mai întâi treaba, iar mai apoi să aibă și pretenții. Dar, ce să vezi, a susținut poziția lor! Pur și simplu pentru poziția de primar trebuie ales un individ cu rezultate în viață, cu viziune, capabil să se dedice altora și să-și dedice devotamentul și priceperea satisfacerii interesului public. Nu cred că este valabil în cazul domnului Turc, să nu mai vorbim de ăilalți care au contribuit la Bistrița din prezent: Crețu, moldovan etc.
Crețu dacă mai candida era votat și azi ar fi fost la al patrulea mandat. Dar s-a retras și dezastrul de după el îl vor plăti alții.
Dincolo, la CJ, Moldovan e votat în continuare și se pare ca bistrițenii îl vor baci pana la adânci bătrâneți. Dar cum toate au un sfârșit, ma întreb oare cine va plăti când vom afla de dezastrul din urma lui? Ca și Crețu, el nu va plăti nimic, va fi ori în pensie ori intr-o alta funcție publica bine plătită.
Întrebarea e retorica, cunosc răspunsul și ne meritam soarta cata vreme ținem în funcții pe perioada nedeterminata.
Suspendati dreptul la vot ….:))) Asa i ca v ar placea? Dar sa se suspende in momentul in care ai vostri sunt la putere.:)))Sa revenim…Domnul Turc nu are decat sa convinga…Daca si a asumat pozitia de persoana publica sa isi asume si criticile.Realitatea e ca cetatenii sufera din cauza santierelor care nu numai ca sunt peste tot ,dar nu respecta normele de protectie impotriva prafului a zgomotului a blocarii cailor de acces prin neglijenta.Tocmai votul negativ impotriva psd l a facut pe Turc primar ,nu ca ar fi impresionat pe cineva prin anvergura realizarilor ,a studiilor etc. Asa ca ar face bine sa puna la treaba imensul aparat birocratic al primariei care sa se ocupe de a face suportabila situatia oeasului sapat si blocat in promortie de 70 la suta.Contractorii trebuie invatati sa respecre cetatenii.Asta e problema.Castiga licitatii si dupa aia nu sunt in stare sa la duca la capat din lipsa de oameni si utilaje.Nu e vorba ca ne place de Cretu sau de psd .Eu as vrea ca magaria cu partia si dealul care vine la vale sa o plateasca toti cei care au contribuit la ea.De ce transformati nemultumirile cetatenilor in disputa politica si campanie electorala ca imediat apar trolii care fac asta.pana una alta tara e condusa de alianta-fratia psd-pnl in caz ca ati uitat si la care ar adera in genunchi si usr cu toata galagia pe care o fac.perspectiva ciolanului o sa i linisteasca.Problema e foarte grava pentru cetatenii neafiliati politic pentru ca astia efectiv nu au ce sa aleaga.Ar mai ramane sperietoarea aur ,dar astia se fac inadins tot mai nefrecventabili tocmai pentru a parea frecventabili ceilalti.Politica la noi seamana cu marturia de la alba neagra
Domnule, deși m-am săturat până în gât să le răspund unora ca dumneavoastră care se prefac că nu înțeleg ce citesc, totuși o fac pentru că repetiția e mama învățării. Așadar: firmele care câștigă licitații pentru lucrări mari o fac în urma depunerii unor oferte care sunt analizate. În cazul în care nu ar avea oameni și utilaje, fiți sigur că cei clasați pe locul 2 ar depune contestație și ar câștiga. Se întâmplă des. Sunt avocați specializați în astfel de cauze care abia așteaptă să demonstreze pe la curți de apel că firma X ”nu are oameni și utilaje”. Și o fac, dar nu pe baza comentariilor din ziare, ci a documentelor depuse la dosar. Adică firma X trebuie să vină cu lista de utilaje înmatriculate și cu tabelul din REVISAL. Nu știu dacă sunteți familiarizat cu termenii, dar să știți că există.
Din ce scrieți dumneavoastră, ar trebui să se sape într-un balon sau deloc, pentru ca cetățenii să nu fie deranjați. Foarte bine, dar atunci nu vă mai plângeți, dumneavoastră, cetățenii, de gropi. Faceți slalom liniștiți printre ele și schimbați piese la mașini. Nu se pot reabilita drumurile la un metru adâncime, pe seceta asta, fără să faci praf. Dacă aveți alte soluții, să știți că veți primi brevet de inventator.
In privinta licitatiilor aveti dreptate pana in momentul in care incep lucrarile.Toate firmele care castiga minimalizeza costurile ,desi ei stiu ca nu vor putea termina lucrarea cu costul initial si aici intervin actele aditionale la contracte.Sigur ca firmele au utilaje pe hartie.Unele se inchiriaza de la firme cu care se fac asocieri ,la fel si in cazul muncitorilor.Cand nu are cine sa manevreze utilajele e ca si cand nu le ai.Daca firmele cu care esti asociat isi retrag oamenii din diverse motive situatia cu forta de munca nu mai e ca la castigarea licitatiei.Una peste alta chiar pe seceta asta sunt paravane ,plase si o sumediene de mijloace pentru protectie de santier.
Firmele au prinse in devize lucrari si mijloace de protejare impotriva prafului ,plase ,tobogane inchise pt degajarea molozului ,paravane fonice ,stropit cu apa etc.Toate astea sunt cuprinse in caietul de sarcini si platite.Beneficiarul si organele de mediu au obligatia sa impuna respectarea acestor chestiuni.Firmele fac mari economii prin omisiunea de a respecta normele de mediu.
Citind bazaconiile afisate de trepadusii fara nume. un singur lucru e de spus.
Felicitari si spor la treaba actualei conduceri a orasului ca sa carpeasca toate idioteniile fostei administratii pesede.
Ei v-au lasat fara 3000 locuri de parcare care ameninta afacerile amaratilor mici de bistriteni, ei au proiectat bazaconiile de piste de biciclete subdimensionate, si au tocat banii pe COCOS.
Degeaba dati in TURC ca nu tine de foame si nu va da nici o satisfactie decat demonstrati ca nu stiti adevarul din administratie si sunteti paraleli.
Balane tu ce scoala de administratie publica ai facut?Ce ai administrat la viata ta?niste sarme la telefoane,crescatoria de nutrii din centrul orasului,casa fara autorizatie si o filiala de partid care pe plan european e pe val iar tu ai reusit sa il desfiintezi.Fa activism civic daca vrei dar nu mai incerca sa bagi pumnul in gura celor care nu sunt de acord cu simpatiile tale …Simpatii pe care nu le ai din convingere ci doar din interes.
Da Lili Cocesiu de ce mai este in funcție, Ivascu și Cretiu la fel?? Ei sunt creierele care au debitat asta, și Turc defilează tot cu ei, aceiași învechiți pupatori de drapeluri. Asta cum se explică? Deci tu Turc vi și ne spui ca aia vechi au manzât orașul, dar îți iei la conducere tot pe cei care au gandit bazaconiile. Deci e i-a de prosti primarul când încearcă sa ne spună ca el nu e părtaș la nebunia din primarie…
D-le Bălan, de ce se fac daca sunt atât de rele? Peste doi ani o sa se impauneze cu ele ca alte realizări nu o sa aibă!
Doctor de nervi:
dacă ăia de la USR erau atât de tâlhari, avizi după ciolan și puși pe căpătuială și astăzi erau la butoane. Făceau exact ce face penaleul, stăteau în genunchi și așteptau să curgă sinecurile, parandărătul și licitațiile trucate. Ăia nu au aranjat licitații, nu și-au pus toate neamurile prin tot felul de poziții, au promovat numai oameni de calitate în consiliile de administrație ale companiilor de stat din subordinea ministerelor avute, au început să scoată gunoiul de sub preș și au început să organizeze concursuri pentru pozițiile din ministere și să restrângă aparatul de specialitate din cadrul acestora. Ăia nu au promovat în Parlament tot felul de proiecte de lege dubioase, cu avantaje directe sau destinate anumitor găști. Că nu sunt perfecți, asta e clar! Că nu sunt cei mai competenți și străluciți inși din lume, e la fel de limpede. Măcar, în marea lor majoritate, acțiunile promovate de ei au fost unele corecte și în regulă. O spune unul care nu are nicio afinitate politică, detest politica, dar nu o pot ignora, deocamdată ea îmi influențează viața mie și nu eu ei. I-o pot influența numai în bine, prin nepăsare, ignoranță și maximă indolență. Dacă pentru dumneata gruparea extremistului golan simeon, dacă nu se dădea în stambă, era o variantă de vot… Doamne apără și păzește! Să fie clar, nu s-a născut încă politicianul perfect, cât timp nu există nici omul perfect. Dar cred că, așa cum există oameni decenți și de toată isprava, cu certitudine, există și politicieni decenți. Nu perfecți! Când ne raportăm la cum arată municipiul și cine este de vină?… Aici este o poveste lungă și se poate nara mult și bine. Bistrița asemenea întregii țări este rezultatul unui sistem profund corupt, putred, malign și viermănos care a nenorocit și nenorocește țara. Și nu de ieri sau de azi, ci de peste 32 de ani. Uitați-vă cine conduce Guvernul, cine ocupă poziția de președinte, cine sunt oamenii doi și trei în stat. Dacă aruncați o simplă privire asupra imaginii de ansamblu a României de azi și de ieri veți înțelege de ce suntem aici! Suntem rodul propriei nepăsări, propriei indolențe, propriei lipse de valori și principii. Cât timp sunt votați în funcții publice pedofili, inși cu condamnări penale la activ, inși care nu au capacitatea să enunțe o idee, inși fără niciun rezultat profesional, oare, mă întreb, nu-i normal să fim aici?
Nu era stimabile AUR o varianta de vot pentru mine.AUR e o creatie abjecta tocmai pentru a parea ceilalti mai buni.Nu rastalmaci ce am scris .Cat despre USR parerea mea e ca nu au apucat sa faca manareli ca i au scos smekerii mai versati din ecuatie.Dar spune mi…pnl ul in alianta cu psd nu e bun cam asa spui.Dar in alianta cu usr a fost bun?
#Danu (scuzati ca nu va scriu corect numele , pe care doriti sa-l „purtati” , din motive de soft) Citind toate comentariile am observat ca al D-vs. pare cel mai echilibrat , spre deosebire de comentariile celor mai multi care se declara de o parte si alta a „baricadei” , desi din primele randuri pareti a avea (totusi) ceva afinitati cu un anumit partid. Este greu sa fii neutru intr-o societate ca a noastra. Vedeti ca si d-na Sabau (cat de neutra poate fi ca ziarist!) are anumite simpatii politice si fata de anumite persoane (ca sunt de la un anumit partid , ca sunt manageri ai unor firme etc.). Ce vreau eu sa spun (in plus fata de s-a spus deja) este ca la „mai binele” si la „modernizarea” orasului a contribuit si d-l Pavel Popescu , unicul primar PNTCD , care nu apare blamat sau laudat in articol desi dansul a facut primii pasi (e adevarat , timizi) in promovaea pavajelor de tip modern , ecologic etc , realizate cu PAVELE. Ce poate fi mai nostim ca ceva facut de tine sa-ti poarte numele!…Ei , de la d-l Pavel mi s-a acrit de cate pavele am vazut in aceasta urbe unde trona granitul trainic , fara de moarte , al sasilor ardeleni.Dar ce sa vezi , modernitatea promoveaza schimbarea periodica si culorile pastel (sau nu?) , nicidecum coloritul tern al granitului autohton care se vinde aproape gratis strainilor (care desigur nu sunt tampiti sa puna pavele , chiar colorate fiind). Oare de ce?
Ok… Comentariile sunt binevenite. De ce ? Pt că demonstrează că suntem sătui de tot felul de tâmpenii lipsite de logică și bun simț vizavi de nevoile populației și orașului. Suntem sătui de personaje care ocupă scaune în administrație la diferite nivele de decizie și execuție și care nu au treabă cu nimic, in afara faptului de a se da „rotunzi” pe salarii babane. Dar dincolo de comentarii, trecând pe terenul acțiuni, cine are oare cohones să se adune și să centralizeze tâmpeniile executate pe banii publici de administrațiile foste și actuale unde e cazul, care să fie bine documentate incluzând toată ideologia și beneficiarismul celor implicați în proiectele găunoase, repet fără cap administrativ. Cine se băga la analiza veniturilor personalului administrativ declarat conform legii și de unde se pot constata eventualele inadvertențe ale veniturilor, cu ce dețin respectivi și familile lor, până la un anumit grad de rudenie ?… plus beneficiile de care au avut parte în realizarea intereselor proprii din pozițiile deținute ? Poporul are puterea, dacă nu suntem nepăsători și dezbinați. Daca ne e lehamite de legi care obligă cetățeanul la diverse, ca și cum cineva ne e stăpân nu partener social, care ne vb de pe poziție de forță, impunând, și alte abordări gen !… Daca suntem sătui de creșteri de preț manipulatori ( taxe și impozite crescute pe principiul că bani feat. cheltuieli nu mai sunt în echilibru, dar motivele dezechilibrului nu e creat de cetățean, ci de modul găunos administrativ în care banul public e cheltuit aiurea pe acțiuni ilogice și fără sens administrativ urban), politicii obligatorii antisociale care ne fac viață un „rahat” existențial etc. Atunci dragi compatrioții urbani, schimbarea trebuie să înceapă de undeva, iar schimbarea e în fiecare din noi. Deșteptate române!!!
Care „fosta administratie”? Nu sunt exact aceeasi oameni angajati in primarie, pe aceleasi functii, cu exceptia a 4-5 persoane? S-au despartit PSD si PNL deja sau inca sunt in aceeasi barca… pardon coalitie? Este destul de confuz… Totusi, daca tot sunt in aceeasi barca/coalitie, ar fi trebuit ca la momentul la care incep o lucrare, sa gandeasca de tot ceea ce este nevoie. Daca tot sapa sa ajunga in Hawaii poate ca trebuiau sa se gandeasca ca trebuie sa faca si o schimbare de tevi, sa creeze CANALE TEHNICE pentru cabluri in zonele sapate? Nu asta este rolul unui proiect? Este simplu sa dea vina unul pe altul si la final sa ramanem noi „tot ca prostii” ca de fiecare data. NU, nu trebuie sa-i laudam pentru ca lucrarile la carosabil IN ZONE AGLOMERATE se fac ziua, ca florile se uda „amiaza?!?” in sensurile giratorii , ca mai circula o masina care lasa o dara de apa „pentru a curata drumul ?!?” si multe alte aberatii! Doar criticati permanent vor gasi solutii, au destui care-i pupa-n…., iar daca vom tacea pana la urma o sa-i doara-n cot mai tare de noi si NOI tinem la sanatatea lor 🙂 . Sigur ,pot fi laudati chiar si pentru ce nu au facut. Este dreptul fiecaruia… Ceea ce este totusi de apreciat este ca macar o parte din probleme vor fi solutionate odata cu repararea drumului (retelele de apa). Dar mai sunt retele de gaz, de energie electrica, de fibra optica etc. Ar fi pacat ca dupa 1 an de la finalizarea unei lucrari, oricum taraganate, sa mai sape o data cei de la gaz pentru un racord in plus…
La rețele de gaz s-a lucrat pe Andrei Mureșanu, se lucrează pe Crinilor și pe Independenței, din câte am văzut. Pe Calea Moldovei sunt îngropate cablurile de fibră optică.
Asta fac de 30 de ani încoace, dau vina unul pe altul și și se îmbuiba toți cu banii noștri. Nici cei plecați nu au fost buni dar cu nimic mai buni nu sunt nici ăștia. Aceeași „specialiști „conduc primăria doar semnătura primarului e alta, căci semnează săracu tot ce i pun sub nas directorii versați care au jelit trei zile după alegeri apoi au făcut coadă la ușa primarului să i pupe mână și să jure că l au votat…și el i a crezut! Și acum își sărbătoresc împreună zilele de naștere! Acesta este începutul sfârșitului mandatului Turc !
Mai…voi ori sunteți…..ori sunteți…!Ce tot vă băgați nasul și pândiți toată ziulica.Mai bine facețiva utili și voi,cu sau fara voia lor.
Mintea hodinită nu face deloc bine omului muncitor.Clar voi ii țineți pe loc 100% și tot voi va plângeți!!!
Luați a o drona și filmați cu ea,sa vezi cum mere munca.
Nare nimenea nimica cu voi da haideți să mergem ca-n 2022
La înjurat se pricep cel mai bine „muianezii” de 10 august, dovadă sunt plăcuțele suedeze care i-au consacrat.
Vezi ca ai gura plina…Inghite si apoi latra…
Slăbuță replică, mai încearcă!
Daca stiti cine sunt vinovatii de ce n-ati facut plangere penala impotriva lor ?
De explicatii si povesti toti sunt buni!