Recomandări Social

Uu bărbat din Matei care s-a crezut în Vestul Sălbatic a fost reținut. Ce infracțiuni a comis

În noaptea de 19/20 august, în urma probelor administrate într-un dosar penal instrumentat de Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, din comuna Matei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea arestării preventive.

Bărbatul a fost depistat în după-amiaza zilei de 19 august, de către luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, la scurt timp după ce a tras un foc cu un pistol neletal înspre un utilaj parcat în curtea unui depozit, pe raza localității Nușeni.

Din investigațiile efectuate polițiștii au constatat faptul că, la data de 13 august, bărbatul a achiziționat din străinătate arma și muniția aferentă, pe care le-a introdus ilegal în România, deținându-le la domiciu. Pistolul în cauză face parte din categoria armelor neletale, supuse autorizării, iar bărbatul nu era autorizat pentru deținerea, portul sau folosirea unei astfel de arme.

Totodată, pistolul, 2 încărcătoare și 143 de cartușe aferente au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, contrabandă calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Etichete

4 comentarii

  • Un om e propus ptr arestare preventiva, ca detine o prastie .
    Tara de doi lei, condusa de bolsevici idioti .
    Intr-o tara unde cetateanul este liber si nu sclav ca in republica bolsevica rrrromanistan ,armele se vand la piata la aceeasi taraba care vinde castraveti !

    • In vreo câteva țări „din vest” jucăriile astea poți să iei iei din magazin…sau le comandă omul pe internet și le aduce curierul la ușă tocmai pentru că nu sunt letale. Și nefericitul ăsta o încurcă că a făcut gălăgie. Dar dacă îmi fac o praștie mat zdravănă da trag cu piulițe mai mari sau bile de rulment după ciori (păsări) nu mă verifică nimeni. Țara nu e de doi lei….dar e condusă de niște capete de plută. Cu ce e mai periculos pistilul ăla decât unu cu capse luat de la magazinul de jucării?!

  • Dacă un individ ca asta ma amenință cu pistolul eu de unde sa știu ca-i neletal și ca pot riposta fără sa ma omoare în secunda doi?
    Foarte bine ca sunt legi drastice, sa fie aceeași pedeapsa indiferent ca arma e cu glonț sau capsa, cerneala, gaz lacrimogen, raul pe care-l pot face e la fel de mare.
    As interzice chiar și jucăriile care seamănă izbitor cu o arma adevărată.

  • Corect…pe deasupra ar trebui toti inchisi in casa si sa iasa doar cand le dati acordul tu si prietenii tai de pe Somesului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.