Actualitate

O nouă victorie pentru Gloria 2018, care rămâne pe locul 4 în Liga Florilor

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins pe teren propriu, în etapa a 4-a a Ligii Florilor la handbal feminin, formația Minaur Baia Mare, și rămâne pe locul 4 în clasament.

Fetele antrenate de Horațiu Pașca au câștigat cu 30-23 (13-11).

Au marcat: Morena de Araujo – 6, Nina Zulici – 6, Laura Pristăvița – 5, Sonia Seraficeanu – 5, Nicoleta Dincă – 3, Zeljka Nikolici – 3, Natalia Striukova – 1, Paula Posavec – 1.

”Un debut de campionat bun, au fost patru meciuri foarte grele, putea fi și mai bun dacă nu făceam egal acasă cu Vâlcea, dar n-aș vrea să îl mânii pe Dumnezeu fiindcă și ele au condus la cinci goluri în acel meci în care am revenit în repriza secundă și puteam chiar câștiga. Mă bucur că le-am putut oferi suporterilor un început bun de sezon, cu trei victorii și un egal. Urmează două săptămâni de pauză, una binevenită pentru că jucăm în aceeași formulă, nu am avut norocul să avem echipa completă la vreun meci. De trei etape încoace jucăm fără Cristina Laslo. Părea că s-a refăcut, dar astăzi a resimțit dureri și am preferat să nu o forțăm. Sper ca în această pauză să reușim să ne echilibrăm din punct de vedere fizic, iar la Galați să mergem cu lotul complet”, a declarat Horațiu Pașca.

”O victorie foarte importantă pentru noi. Am început puțin mai timid, am întâlnit niște adversare puternice fizic, agresive, dar mă bucur că în a doua repriză am reușit să punem câteva goluri diferență și asta ne-a ușurat meciul pe final”, a spus Laura Pristăvița.

Gloria 2018 rămâne neînvinsă în campionat după primele patru runde, ocupând locul 4 cu 10 puncte, după Gloria Buzău (12 puncte, locul 1) și la egalitate cu CSM București (locul 2) și SCM Rm. Vâlcea (locul 3), despărțite de golaveraj.

În etapa următoare, a 5-a, echipa bistrițeană va juca în deplasare cu ultima clasată CSM Galați, în 25 septembrie.

1 comentariu

  • Meci bun , cu victorie , insa fara mare „glorie” ! Laura a fost , ca mai mereu , inima si sufletul echipei iar Nina Zulici a fost azi creierul (si mare si mic , in lipsa Cristinei Laslo). Tamires , eficace ca intotdeauna. Celelalte fete si-au facut pe deplin datoria , cu un plus pentru extreme. Fara sa dau nume cred ca interii (de meserie) raman inca datori , iar dupa numarul de goluri inscrise (ca sa fiu elegant) s-ar parea ca au lipsit de la ultimele sedinte „de tragere”…

    8
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.