Actualitate

Biserica Penticostală din Dobric, spartă de hoţi

Biserica Penticostală din Dobric, aflată încă la stadiul de construcţie, a fost spartă de hoţi. Cinci persoane din localitate au intrat în incintă şi au furat bunuri. La fel au procedat şi cu unele locuinţe. Valoarea prejudiciului e de peste 33.000 de lei din care a fost recuperat o treime. Trei dintre hoţi au fost arestaţi preventiv pentru faptele lor.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, în incinta Bisericii Penticostale din Dobric au intrat au intrat cinci persoane cu vârste între 15 şi 32 de ani, toate din localitate, aceleaşi care ar fi comis cinci furturi din locuinţe. Prejudiciul total cauzat a fost evaluat la 33.300 lei. Din el s-a recuperat doar o treime, 10.000 lei. Conform sursei citate, trei dintre suspecţi au fost reţinuţi, ei fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunerea de arestare preventivă.

Suspecţii C.T., C. G. şi C. S. au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, iar faţă de C.D. de 15 ani s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform site-ului dobric.ro, locuitorii acestor meleaguri au început încă din 1932 să se îndepărteze de Biserica Greco-Catolică şi să adere la o nouă confesiune, Biserica Creştină Baptistă.

În 21 martie 1935, localnicii din Dobric au obţinut autorizaţie să-şi facă biserică. În 2 octombrie 1952, biserica apare pentru prima dată sub denumirea  Cultul Penticostal, Biserica lui Dumnezeu Apostolică.

Actuala clădire, o construcţie megalomanică (aşa cum se poate vedea din imagini), este neterminată. Pe acelaşi portal, există un îndemn pentru dobricanii de pretutindeni să doneze bani pentru ca „Dobricul să arate ca un adevărat port pentru suflet”.

Sursa foto: Facebook

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.