Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului, precum și o avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol la munte, valabil pentru județul Bistrița-Năsăud în perioada vineri 3 februarie, ora 20.00 – duminică 5 februarie, ora 18.00.
În intervalul menționat temporar va ninge și vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1.800 m vântul va depăși 80…90 km/h, astfel încât va fi viscol și vizibilitate scăzută. În vestul Carpaților Meridionali se vor acumula peste 30…40 l/mp și se va depune strat consistent de zăpadă.
Aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a țării.
Vântul va prezenta local și temporar intensificări, cu viteze în medie de 50…60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65…75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare.
De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.
Conform Meteo.BN, vremea va fi în general schimbătoare, vineri, în județ, iar vântul se va intensifica începând din orele serii. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, dar spre seară aria ninsorilor se va extinde, treptat, în tot județul, devenind moderate în nordul și vestul acestuia. Se va depune strat de zăpadă, local, consistent în zonele de deal și de munte. În aceste condiții, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -2 și +1°C iar cele minime de mâine dimineață, în scădere, vor coborî spre -4°C în depresiuni şi spre -2°C la podiş. La Bistrița, cerul va fi schimbător. În orele serii nebulozitatea va fi în creștere, vântul se va intensifica și va începe să ningă, ninsoare care poate deveni moderată în primele ore ale nopții. Maxima zilei va urca spre 0°C, iar minima zilei de mâine va scădea spre -3°C.
Adaugă comentariu