Pompierii militari au intervenit la un accident produs la ieșirea din localitatea Șieu Măgheruș (intersecția spre Chintelnic), cu echipaj de stingere pentru măsuri API, respectiv echipaj de prim ajutor SMURD.
Două persoane au fost transportate la spital, conștiente. Acestea prezentau traumatisme craniene, informează ISU Bistrița-Năsăud.
”Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Național 17, intersecție cu Drumul Comunal 31B, între localitățile Podirei și Șieu Măgheruș. Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Șieu Măgheruș, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, cetățean ucrainean. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto din Șieu Măgheruș și a unei pasagere din autoturismul condus de acesta. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
(Foto: ISU BN)
Și la Târlișua, pe DJ 171, a avut loc duminică după-amiază un accident rutier. Două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri cu autospeciala de intervenție au fost direcționate de urgență la locul accidentului. Un bărbat a primit îngrijiri medicale și a fost stabilizat, după care a fost dus la spital cu traumatisme (toracic, cranian și facial).
Din primele date transmise de Poliție, un bărbat de 40 de ani, din Agrieș, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă a pierdut controlul acestuia, a acroșat oglinda unui alt autoturism, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod și s-a răsturnat. Totodată, conducătorul unui alt autoturism care a încercat să evite impactul, a intrat în coliziune cu un indicator rutier. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 40 de ani, care a fost transportat la spital. Toți cei trei conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Adaugă comentariu