Ioan Oltean a spus că, în prezent, România este împărțită teritorial în temeiul unui act normativ adoptat în 1968 și din 1990 încoace nimeni nu a fost interesat să genereze o modificare a acestui act, țara noastră fiind tributară aceleiași forme de organizare teritorială consacrată de regimul comunist.
„De când România e în Uniunea Europeană, s-au constatat foarte multe neajunsuri ale acestui sistem care a creat dispute și angajamente electorale, dar nefinalizate până acum. Reforma aceasta înseamnă, în opinia mea, cea mai mare și cea mai profundă reformă care s-a dezvoltat în România din 1990 încoace. Iată că PDL, fidel programului de guvernare și fidel de a reforma România din temelii, și-a pus foarte serios și această chestiune”, a spus Oltean.
El a adăugat că formula pe care actualii guvernanți o propun este trecerea de la 41 de județe la opt și este una care se înscrie în parametrii europeni și va răspunde și cerințelor de absorție a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat și o valorificare mult mai eficientă a acestora.
„Credem că o țară cu opt județe pe cele opt regiuni de dezvoltare economică ce sunt deja consacrate, chiar dacă ele nu au personalitate juridică, va reuși ca, în perioada 2012-2013-2014, când România mai are încă zece miliarde de euro de absorbit de la UE, să se ridice gradul de absorție a fondurilor, să crească calitatea strategiilor și a lucrărilor de dezvoltare zonală și regională. E un proioect extrem de ambițios și care dacă într-adevăr se va realiza și actuala majoritate se va plia pe el și-l va susține va produce o modificare de fond în viața de zi cu zi a României”, a spus Oltean.
Întrebat care vor fi capitalele acestor opt județe, Oltean a spus că este vorba de Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Constanța, Iași, Ploiești și București.
El a mai spus că, până la sfârșitul acestei luni, actuala majoritate vrea ca Guvernul să adopte un act normativ în acest sens prin asumarea răspunderii.
„Noi sperăm și vrem ca, până la sfârșitul acestei luni să adoptăm actul normativ care împărțirea administrativ-teritorială și care va cuprinde numărul de regiuni, denumirea lor, capitala acestor regiuni, urmând ca imediat Guvernul și majoritatea să lucreze la actele normative subsecvente care până la sfârșitul anului să fie adoptate în așa fel încât o parte din prevederile lor să producă efecte de la 1 ianuarie 2012, iar o parte după ce vor avea loc alegerile din iunie 2012”, a declarat Ioan Oltean.
El a spus că PDL și actuala majoritate vor ca viitoarele alegeri din iunie 2012 să aibă loc pe noua formulă administrativ-teritorială cu opt județe.
„Dorința noastră este ca viitoarele alegeri care vor avea loc în iunie 2012 să se realizeze pe noua formulă administrativ teritorială. Când spun noi mă refer la PDL și la actuala majoritate. Vom încerca să adoptăm legea prin angajarea răspunderii Guvernului pe act normativ”, a spus Oltean.
Întrebat dacă e luată deja o decizie în acest sens, el a declarat că aceasta este încă la faza de discuție.
„Nu e hotărâre unanim luată. E la faza de discuție, aceea de a încerca să adoptăm până la sfârșitul acestei luni proiectul de lege care vizează modificarea legii de împărțire administrativ-teritorială prin angajarea răspunderii de către Guvern. Eu cred că nu există elemente care să conducă spre blocarea inițiativei actualei majorități, dar atât timp cât nu suntem în faza unei hotărâri finale putem pune și o asemenea idee în discuție”, a spus el.
Întrebat de ce nu s-a făcut niciun referendum sau măcar un sondaj pentru a afla și care este opinia oamenilor, Oltean a răspuns că acestea sunt „artificii” în măsură să blocheze sau să amâne reforma.
„Pot fi invocate orice fel de artificii care să blocheze sau să amâne realizarea în timp a acestei reforme. Asigur că românii vor. Nu a vem un sondaj comandat. Sunt discuții purtate în diverse cercuri și toate duc la concluzia că populația ar accepta. Singura reținere a populației este că atribuțiile actualului CJ ar fi preluate de viitorul consiliu și că ei vor trebui să se ducă de la Prundu Bârgăului nu până la Bistrița, ci până la Cluj, dar asigurăm că nu se va întâmpla așa”, a declarat el.
El a precizat că actualele atribuții ale CJ, în proporție de 80% vor fi transferate către primării.
„Primăriile au și azi surplus de personal și nu vor trebui să angajeze. Probabil că vor fi câteva domenii care sunt ca și competențe noi în atribuțiile acestor autorități locale, care să presupună noi specialiști, dar acestea sunt excepții, nu e regula”, a spus el.
Adaugă comentariu