Angajatul operatorului de salubritate Supercom care a găsit, la Beclean, în prima lui zi de lucru, o sacoșă cu bani, carduri și acte și a dus-o imediat la Poliție, a fost răsplătit de companie, pentru spiritul civic arătat, cu un premiu de 1.000 de lei.
”Compania Supercom răsplătește spiritul civic al angajaților! Responsabilitatea de care angajatul nostru, Marius, a dat dovadă prin returnarea sumei de bani și a documentelor găsite în dimineața zilei de vineri, 17.03.2023, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, este apreciată și răsplătită. Conducerea companiei Supercom i-a acordat lui Marius un premiu în valoare de 1.000 lei pentru spiritul civic pe care l-a arătat. Deși este proaspăt angajat, Marius ne-a impresionat plăcut și îl felicităm. Faptele bune ale angajaților vor fi întotdeauna recunoscute, apreciate și răsplătite de către companie”, anunță Supercom.
Vinerea trecută, în jurul orei 05.00, în prima lui zi de lucru în cadrul firmei care asigură servicii de salubrizare în orașul Beclean, Marius a găsit o sacoșă în care se aflau mai multe documente personale, carduri bancare și suma de 3.000 de lei. El a dus sacoșa de îndată la sediul Poliției, pentru a fi returnată păgubitului.
Foarte frumos din partea ambelor părți! Mai există cinste și respect in rândul oamenilor, cu toate vremurile ciudate pe care le trăim!
Un model de OM este acest cetatean .
Bravo lui, dar si companiei ca are astfel de angajati.
Era prima lui zi de lucru in cadrul firmei ! ! !
Fiecare dintre noi când ne-am angajat, nu aveam rutina, ne era teama sa nu greșim, întrebam de doua ori înainte de a face ceva. Când ne întreba șeful daca venim la lucru sâmbătă , răspundeam desigur “Da”.
După ce am căpătat experiența, am văzut cum stau lucrurile răspund “NU” niciodată nu vin sâmbătă, doar daca mă plătești cu 500% (adică salariul pe 5 zile).
Cum va spuneam ; omul asta e nou, verde, incepatot, temător.
Era prima lui zi de munca.
Greșiți! Caracterul puternic, demnitatea umană, bunul simț, nu au zi de lucru și de sărbătoare, nu se petrec doar ziua ci și noaptea, sunt sădite adânc de părinții noștri, prin cuvinte puține și prin exemplul continuu. Omul acesta ar fi făcut acel gest și în ziua „n” a muncii sale pentru că îl are acolo unde l_a sădit familia lui.
Uite cum a ajuns normalitatea să fie excepție!!!