Bistrița va găzdui Concursul Național ”Made for Europe”, o competiție a produselor finale ale proiectelor finanțate prin programe europene. Inspectorul școlar Doina Macarie a anunțat că, la Bistrița vor fi prezenți, 130 elevi și 41 profesori însoțitori. Concursul va avea loc în perioada 26-29 aprilie a.c.
”Etapa județeană se va desfășura în 31 martie a.c. la Colegiul Național Petru Rareș din Beclean. Scopul acestui concurs este acela de a valorifica rezultatele din proiectele educaționale cu finanțare europeană, cu precădere proiecte Erasmus. Pot intra în competiție și alte proiecte finanțate de la nivel european”, a spus inspectorul Doina Macarie.
În data de 25 aprilie va fi deschiderea etapei naționale găzduită de orașul nostru, probele urmând să fie susșinute la Colegiul Național Andrei Mureșanu.
Tot aici, va fi organizată o expoziție cu produsele realizate de elevii finaliști, iar în zilele de 27 și 28 aprilie a.c. vor avea loc prezentările lor aspect care contează în notarea finală.
”Se va ține seama de coerența prezentării, de caracterul inovativ al produsului. Anul trecut, la competiția națională de la Târgoviște a câștigat un elev din Colegiul Național Liviu Rebreanu cu un tomberon destinat nevăzătorilor. Vreau să menționez că produsele din proiectele educaționale Erasmus sunt utile și le pun în valoare elevilor atât creativitatea, cât și caracterul practic. Elevul a câștigat marele premiu Erasmus, iar lotul nostru din județ a câștigat și premiul de popularitate și probabil că nu întâmplător faza finală a ajuns să se desfășoare la noi în județ”, a spus Doina Macarie.
Concursul Naţional ”Made for Europe” urmărește valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației, stimulând creativitatea, inovaţia și spiritul antreprenorial.
Concursul este deschis elevilor din toate unitățile de învăţământ preuniversitar care au fost implicate în proiecte finanţate prin programele europene din domeniul educației.
Adaugă comentariu