Continuă lupta dintre iarnă și primăvară! Încă un front rece se abate asupra județului Bistrița-Năsăud, aducând cu el alt episod hibernal.
Veştile despre vremea de săptămâna următoare nu sunt prea bune, în condițiile în care aspectul va rămâne unul mai mult închis, cu umezeală multă, cu precipitații însemnate cantitativ şi soare foarte-foarte scump la vedere, informează Meteo.BN.
Consolidarea unei vaste zone de presiune ridicată în nordul continentului va determina transportul unor mase de aer rece către teritoriul țării noastre. În acelaşi timp, în Marea Mediterană ciclogeneza va fi foarte activă, astfel aceşti doi factori majori vor influenţa condițiile zilelor următoare.
Începând de luni, precipitațiile vor fi în extindere şi în intensificare. La început va ploua, apoi de marți dimineață, pe fondul avansului rece din nord, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare inclusiv în zonele joase de relief. De menționat aici că topografia locală va juca un rol important, astfel zonele din centrul şi sud-estul județului (inclusiv Bistriţa) vor fi influențate de fenomenul de foehn, tipic pe aceste circulații imprimate de cicloni mediteraneeni, astfel aici, foarte probabil, temperaturile vor rămâne mai ridicate iar precipitațiile mai mult lichide. În rest însă va ninge, iar aspectul va deveni hibernal. Vorbim aici despre ziua de marți.
După o zi de miercuri mai liniştită dar tot rece, joi însă (pe fondul retrogradării ciclonului mai sus amintit, traiectoria clasică a acestuia fiind deviată spre vest, pe la nord de țara noastră, de dorsala sud-estică viguroasă a zonei de presiune ridicată blocată în zona scandinavică, ciclon care va beneficia de un aport substanțial de umezeală din bazinul nordic al Mării Negre), aria de ninsori va cuprinde, din nou, tot județul. Din datele de acum, va ninge peste tot, iar în estul teritoriului vom avea chiar viscol.
De menționat, pe lângă precipitațiile importante de toate felurile, este vântul care se va intensifica treptat şi va sufla temporar tare şi în zonele joase, la munte va fi viscol în toată regula, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent, mai anunță Meteo.BN.
Hahah, va vi luat Slavita (prin surprindere din nou?) sau cum în cheamă pe asta cu drumurile.
BRAVO, VA RUGAM SA ÎL INFORMAȚII PE ACEST DERUTAT, SA NU FACA IFARCT. VA ROG RO alert, pentru dinsul, dacă nu ajung la timp la lucru îl dau în judecata pe persoana fizica. Chiar nu ii pasa.