Unde a fost cea mai veche mănăstire din Țara Năsăudului

Cea mai veche mănăstire din Ţara Năsăudului a fost una benedictină. A fost distrusă înainte de invazia tătarilor, iar ulterior a fost refăcută şi transformată în mănăstire ortodoxă. Se afla în satul Mintiu și a funcționat până în sec. al XVIII-lea, după care a fost din nou distrusă.

De la această mănăstire s-a păstrat un clopot cu inscripţia “In virtute vox Domini” care se găseşte în biserica din Mintiu.

Tot ordul benedictin a avut o abaţie în Rodna, care s-a clădit la 1061 de către Bela I. Era o bazilică cu trei nave, cu portalul în stil gotic care a fost refăcut în sec. XIII-lea. Tot aşa de veche e şi mănăstirea din Chiraleş.

În secolul al XV-lea a mai existat o mănăstire în Rebra, dovadă Mineiul în slavonă din sec. al XIV-lea, găsit în podul vechii biserici din Rebra, şi care are printre file o petiţie către Ştefan cel Mare.

De asemenea, în secolul al XVI-lea, s-au dus tratative pentru edificarea unei mănăstiri între Hordou (actualul Coșbuc) și Telciu. Oraşul Bistriţa a aprobat cererea şi chiar a acordat câteva favoruri. Mănăstirea s-a făcut şi a existat câtva timp.

Împăratul Iosif al II-lea a încercat să distrugă mănăstirile, fiindcă le considera ”adăpostitoare ale unor oameni inculţi, leneşi şi care se tem de serviciul militar”. Ca om politic, privea chestiunea sub raport politic şi generaliza un rău care probabil exista parţial.

În Ţara Năsăudului, în secolul al XVIII-lea au existat trei sau patru mănăstiri, una la Zagra, dovadă existenţa toponimelor: Câmpul Mănăstirii, Dosul Mănăstirii şi Părăul Mănăstirii. În secolul al XVIII-lea, fiind părăsită, s-a distrus în scurt timp, ţinând seamă şi de faptul că nu putea fi decât o clădire de lemn, uşor alterabilă de vreme.

Mai exista la 1733 și mănăstirea din Rebra Mare, însă la 1762 nu avea avea călugări.

Altă mănăstire era la Feldru, iar la 1762 nu avea nici ea călugări. Despre Mănăstirea din Feldru în afară de însemnarea istoricului Augustin Bunea, mai avem şi un manuscris vechiu. Manuscrisul e probabil de la 1700. Pe ultima pagină sunt scrise următoarele: »Iară cine ar cumpăra această carte şi o ar da pomană la biserică şi câţi se vor îndrepta prin trânsa pre lesne, să le facă D-zău parte cu drepţii la împărăţia ceriului. Şi de’ţi afla ceva din slova sau din cuvinte greşite tocmiţi, tocmiţi cu duhul blândeţelor că şi vă rugaţi lui D-zău pentru mine păcătosul”.

Din această notă finală deducem că la mănăstirea din Feldru, călugării se ocupau şi cu scrierea cărţilor pe cari le vindeau, se arată în Arhiva Someșană.

O astfel de carte se sfârşeşte cu: ”Slavă lui D-zău în troiţă. Sfârşit şi lui D-zău laudă”. Preţul cărţii patru mărieşi. Cartea e scrisă ”de binevoitoriu şi de obşte rugătoriu pentru toţi Eromonach Damaschin, deia Feldru, ot chilie, luna lui Septemvrie 24 zile”.

Fiind singurul de acest fel, din Ţara Năsăudului, îl reproducem aci în întregime:

Învăţătură pentru floarea darului

Carele au dat D-zău la tot omul cel viu în lume, să ia seamă şî să înveţe de la neşte lemne nesâmţitoare şi fără de grai cumuşi arată darul său înaintea roadelor, că să împodobesc cu flori şi cu frunză, pomii şi alte lemne şi erbile. Cum înfloresc apoi după flori îşi dau şi rodul său după fel, de să hrănesc oamenii şi aceste stihii câte se află în lume şi cu câtus mai încărcate de toate, cu atâta-şi pleacă crengile mai jos, cât ajung şi copii de să hrănesc din poamele lor. Dar care pom n’are poame ridică crengile sus că nu-s’poame care să le îngreauieze şi nu ia nime nemică din transele, că n’are ce lua. Aşa e omul neînvăţat, nu învaţă pe nime nemica, că nu şti, că n’a învăţat şi nu-l cearcă nime, că n’are ce învăţa dela el şi este ca un pom fără de roadă. Dar ce i bun? II tae şi’l aruncă în foc! Dar omul învăţat este ca pomul încărcat de poame şi ajung crengile până la marginele pământului şi vârvurile străbat ceriurile. Adecă vestea lui cea bună să lăţeşte în lume şi milostenie întră înaintea lui D-zău. Deci omul carele vrea să fie de cinste înaintea lui D-zău şi a oamenilor întâi să înveţe a ruga şi cinsti pe D-zău, apoi a asculta de părinţii săi şi de învăţătorii sfintei biserici. Bărbaţii aşa învaţă muerile sale: cu cuvânt bun, cu hrană, cu îmbrăcăminte, — nu cu sudalmă şi cu rău, ci fiindu-i milă ca de trupul său precum s’au făgăduit la lucrul câmpului că vor fi amândoi un trup într’o dreptate, muerile plecându-se bărbaţilor săi şi făcând porunca lor, cum se pleacă biserica lui Hs — nu întorcând cuvântul lor înapoi şi pricinuind că dintr’acelea să porneşte scârba şi sfada, ci învăţându-şi pe fii săi a cinsti pe părinţii săi şi pe oameni; până’s mici să nu ia de necăiri nemica, că apoi dacă să fac mai mari iau şi lucruri mai mari. Că ce învaţă omul la tineretă moşteneşte la bătrâneţe. Să-i căsătorească de minori, să nu-şi apuce a spurca văşmântul botezului; să nu margă la muierile altora. Să nu facă ruşine fetelor strâcându-le cinstea lor şi darul botezului. Fetele să nu îmbie noaptea prin sat, puind pricină că merg să lucreze, că n’au lăsat D-zău noaptea de lucrat, ci o-au făcut de odihnă. Numai lupii, tâlharii, curvarii, furii, aceia îmbla noaptea că zaua să vede şi să tem a face rău. Iară cine va fi aşa destoinic de lucru şi nu să va ajunge cât a lucrat zaua, sară după cină să-şi facă ruga cea către somn şi apoi să şadă în casa lui să lucreze: să îşi facă bucate şi să îşi grijască casa, să-şi spele şi gătindu-şi toate bine şi făcându-şi ruga cătră D-zău; de va avea vreme poate să se culce şi să se odihnească până în zâuă. Şi făcând aceste se va bucura dimineaţa că vor fi toate gata şi va fi de cinste înaintea lui D-zău şi a oamenilor şi va avea toate cele pentru hrana vieţii. Că somnul îngreuiază trupul şi mintea, dară sufletul creşte cu priveghierea şi mintea să luminează şi se rădică către D-zău. Deci preoţii, dascălii bisericii, se cade a învăţa pe norodul său, ca să-1 poată feri de lupul cel hiclean, adecă de diavolul. Că D-zău va cere tot sufletul din mâna preotului să dea seamă, care de ce a perit pentru neînvăţătura preotului, au pentru neascultarea lui? De îl va fi învăţat preotul şi n’a ascultat de el, altul nu are a da seamă pentru cine este neascultători; iar de nu va fi învăţat pe norod preotul, va cere Domnul Hs. cu străjnicie sufletul cel perit”.