Actualitate

”Când luați pâine și cozonaci, cântăriți-le!”

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud a făcut peste 190 de controale în luna premergătoare sărbătorilor pascale, inclusiv în magazine de pâine și patiserii, unde a observat că există diferențe între ce scrie pe etichetă și ce arată cântarul.

”Pentru pâine și produse din pâine, trebuie trecut prețul pe unitatea de măsură, adică per kilogram. E o abatere pe care am constatat-o. De multe ori, alergenii nu sunt trecuți, de asemenea nici declarația nutrițională. O să vă rog, în momentul în care vă cumpărați pâine și cozonac, să le cântăriți. Dacă e pus 700 de grame, cântăriți și vedeți dacă are atât. Nu trebuie să fim circumspecți în legătură cu toate produsele, dar, din când în când, poate nu e rău să facem verificarea aceasta”, a spus comisarul șef adjunct Stelian Dolha de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, la 28 de operatori econimici, CJPC nu a constatat nereguli, în schimb la 163, da. Acestora din urmă le-au fost aplicate 146 amenzi în valoare de 1.458.000 lei, li s-au dat 102 avertismente.

Au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 1.169.195 lei și definitiv produse în valoare de 361.391 lei inclusiv pentru că nu era disponibilă traducerea informațiilor în limba română, pe eticheta produselor și nu era indicată compoziția fibroasă pe etichetele produselor textile.

De asemenea, au fost date sancțiuni pentru folosirea unor practici incorecte în relațiile cu consumatorii, pentru diferență de preț raft-casă de marcat, țara de proveniență a produselor afișată la raft care nu corespunde cu actele de proveniență a produselor și pentru că existau expuse la comercializare produse aflate la promoție fără a avea produsul de referință.

În perioada sărbătorilor, Stelian Dolha a mai spus că s-a găsit în magazine ”drob de casă”. ”Trebuie să fie făcut în casă, nu industrializat. Pentru utilizarea acestei denumiri care nu este înregistrată al OSIM se vor acorda sancțiuni până la nivel de producător pentru că nu e normal să-i spui de casă și să folosești conservanți”, a anunțat el.

În discuție a intervenit și Ioan Bogolin, directorul Direcției Sanitare, Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud. ”Conform legislației europene, fiecare producător are dreptul să își definească așa cum vrea produsul, să-l standardizeze, să demonstreze că ce scrie pe etichetă este conform. Sigur, nu trebuie obținut în casă, ci într-un loc autorizat”.

Prefectul Teofil Cioarbă i-a atras atenția șefului CJPC că aplică multe amenzi, dar uită de îndrumarea agenților economici în așa fel încât aceștia să știe ce au de făcut.

”Din ce ați prezentat reiese că v-ați orientat mai mult pe control. Vin cu rugămintea să vă îndreptați și spre consiliere a mediului privat pentru că eu consider că e necesară“, a spus prefectul în ședința Colegiului Prefectural.

6 comentarii

  • Se fura non-stop pana si din colac si pita.
    O tara de hoti au devenit cei mai multi dintre producatori dar nici cu unii consumatori nu stam mai bine, fura si ei ce pot.
    Dumnezo cu mila !

    18
    11
  • Ce treaba are cumpărătorul cu cîntărirea produselor, când există protecție consumatorului. Pt ce mai luați salarii? și încă ce salarii.

    24
    4
  • Preventia e mult mai importanta decat coercitia. Asta nu stiu si nu inteleg functionarii publici. 80% dintre amenzile date au fost contestate si anulate in instanta de judecata, deci milioanele alea din rapoarte sunt povesti vanatoresti. Cand politrucii ajung printre functionarii publici, profesionalismul lasa de dorit. Institutiile statului sunt pline de astfel de specimene, obligatiile de partid prevaleaza in fata competentei, de aia merge tara asta ca curu.

    7
    2
    • Țara merge așa pentru că, ăștia ca noi, permitem celor ca voi, să ne trateze ca pe oi.

      1
      2
  • Bravo domnule Senator !
    Va rog dati cu colegii de pamant cu eia care fac curu mare-n Parlament pe salarii primite de la romani.
    Poporul nu-i mai sufera !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.