Sensurile giratorii ale Bistriței pun din nou probleme. Este și cazul unei tinere aflate la volanul unui autoturism care a încercat să vireze la dreapta de pe vechea centură spre strada Sigmirului în același timp cu un TIR înmatriculat în Suceava.
Șoferița nu și-a dat seama că riscă să fie acroșată de mașina de mare tonaj, așa încât autoturismul pe care îl conducea a fost lovit pe partea stângă de TIR. Totuși, șoferița nu a pățit nimic, alegându-se doar cu sperietură zdravănă.
În Bistrița sunt numeroase sensuri giratorii mici. În jur de 15 au fost amenajate în timpul fostei administrații a orașului.
E adevarat ca sint multe sensuri giratoare mici in oras dar, in aceeasi masura, sint si numerosi soferi lipsiti de experienta. E posibil sa fiu subiectiv, dar cred ca numarul soferitelor este mai mare decit cel al barbatilor, cel putin asa am observat eu cind am fost in trafic.
Stiti ce e cel mai trist?
Ca din statistici în judetul nostru doar 30% dintre cei care vor permis de conducere sunt capabili ca sa-l obtina.
Adica 3 din 10 au aptitudini de a fi soferi…..iar astia 3 cred ca si ei sunt vai mama lor la volan dupa câte accidente si „fenomene bizare” vad prin trafic.
Tineri care semnalizeaza stânga si o iau la dreapta, fatuci care se chinuie 5 minute la o parcare laterala, etc.
In schimb, la capitolul tupeu astia tineri sunt number one.
N-am vazut pe unul ca sa se dea la timp pe banda 1 când vine ambulanta sau ca sa dea prioritate unui autobuz sa iasa din statie.
Soferitelor proaste da.
Am patit recent sa intru pe b1 in sens și o doamna sa intre pe b2 iese b1 după sa ma apostrofeze ca , ce caut in fata ei. Adică doamna tăia benzile ca in GTA , sunt pararele cu condusul
Șoferiță, pe unde o crezut ca virează remorca tirului. Bine ca are permis.
E mare si profita!!!
Astia cu tirul in ucraina i as trimite pe toti….dupa cereale!!
Nu știu cine ești dar trebui să afli , că sunt convins că habar nu ai , acolo nu există două benzi de circulație! Șoferița nu avea ce căuta în dreapta camionului! Sau crezi că a procedat corect ??
Acolo, conform marcajelor, e o singură bandă, chiar dacă în realitate, drumul fiind lat, se formează două benzi – de regulă cei care virează dreapta se bagă pe porțiunea hașurată. Însă, legal, șoferița nu avea ce să caute în dreapta tirului.
Vechea centură???? Dar, unde e cea nouă, să o vedem și noi? Sau nu e tăiată încă,,pamblica” ?
Se vede cine a ajuns primul din poze.. altă șofer de weekend