Actualitate

Incendii la Dipșa și Lechința, la două case

Un incendiu puternic a cuprins o casă locuită ocazional în Dipșa, în urma căruia a fost afectat interiorul pe circa 70-80 mp și acoperișul pe aproximativ 70%. Pompierii au luptat timp de o oră să stingă focul provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric.

Incendiul a izbucnit joi seara fiind anunțat în jurul orei 22.00. S-a intervenit cu două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Obiectivul principal a fost protejarea vecinatăților, riscul de extindere a focarelor fiind ridicat. La câteva minute după sosirea echipajelor de intervenție, incendiul a fost localizat și vecinatățile, inclusiv o anexă din aceeași gospodărie, au fost salvate, informează ISU Bistrița-Năsăud.

La aceeași oră a izbucnit un incendiu și la un coș de fum de la o casă de locuit din localitatea Lechința. Un echipaj de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit aici.

Foto-Video: ISU BN

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.