Un tânăr de 19 ani a decedat duminică dimineața după ce mașina în care se afla s-a răsturnat, la Rebra, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Din nefericire la locul accidentului a fost găsită o victimă în vârstă de 19 ani, cu leziuni incompatibile cu viața”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
”Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitate, a părăsit partea carosabilă răsturnându-se în curtea unui imobil. În urma accidentului, din nefericire, tânărul a fost declarat decedat la locul evenimentului. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Nici o masa fără pește…nici un weekend fără morți în șanțuri în zona crespusculară Rebra-Parva-Feldru-Telciu-Romuli!
Nurburingul transivanean. Dar mai asa de taranusi nespalati cu Bmb!
S-a fi miscat drumul… cum urci dealul targului incep indivizi sa accelereze si sa depaseasca iar dupa 100-300 m franeaza sau trag dreapta. De ce romanul este diferit de ceilalti??? Viata e scurta dar alti si-o mai scurteaza… foarte inteligent.
Doamnelor/domnilor in judetul BN exista/a existat o reala problema cu modul de acordare a permiselor de conducere.
Nu am date certe sau statistici in acest sens, dar cred ca daca s-ar face o retestare a tuturor detinatorilor de permis de conducere din judet ati avea o mare surpriza. De aici apar situatiile astea, si este pacat ca un numar mare de tineri isi pierd viata in accidente rutiere.
Dealtfel, DN 17(Cluj-N- Suceava) si derivatele lui, reprezinta cele mai periculoase drumuri din tara, cu o medie de 1 mort accident rutier/km in 10 ani, ceea ce este un DEZASTRU.
Poate ar trebui reconsiderata si incadrarea juridica a celor care vand permise( BN si SV avand probleme la acest capitol)
Saptamana buna si drumuri sigure
Acelor comentarii lipsite de milă atâta mi-aș dorii să vă ferească bunul Dumnezeu de un așa necaz. Nu avem de unde să știm nici unul dintre noi ce sa întâmplat, însă putem sa ne gândim doar doua minute la părinții acestor copii care își pierd viață zilnic. Sper sa nu vă vedeți niciodata intr-o situație similară si să vă întâlniți cu așa comentarii.